Drumul şerpuieşte lin spre localitatea Romaneşti la circa 15 kilometri de Mediaş. Movilele îţi apar în cale de niciunde. Sunt trei, aşezate parcă special acolo în ordinea mărimii, de la cea mai mică la cea mai mare. Trecătorul nu ştie că sunt arie protejată, iar localnicii din zonă nu ţin cont de asta şi incendiază vegetaţia toamna, iar culturile se întind periculos de aproape de monumentul natural.
Autor: Alex PÎNTEA
Foto: Dianthus/Tiberiu Rus
Asociaţia Dianthus Mediaş, în parteneriat cu Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului Sibiu şi şcoala „Mihai Eminescu”, a depus un proiect intitulat „Tinerii şi biodiversitatea” prin care solicită finanţare în cadrul Programul Spaţii Verzi, componenta Arii Protejate, lansat de Fundaţia pentru Parteneriat Miercurea Ciuc. Miza acestui proiect este informarea corectă tinerilor şi a populaţiei din zonă cu privire la bogăţia naturală pe care merită s-o protejeze.
Habitat unic, la doi paşi de Mediaş
Situl „Movilele de la Păucea” se întinde pe o suprafaţă de circa şase hectare. Aici se găseşte un habitat de pajişti uscate şi faciesuri cu tufişuri pe substrat calcaros. Zona se află în categoria ariilor naturale protejate datorita prezenţei unui număr de aproximativ 150 de exemplare ale speciei Capul şarpelui (Echium russicum), care este considerată specie rară. Tot aici cresc şi un număr mare de specii continentale/stepice. În zonă au fost observate exemplare valoroase de Ruşcuţă de primăvară (Adonis vernalis L.), Iarba şarpelui (Echium vulgare) sau Luminoasa (Clematis recta).
Semnal de alarmă
Zona este, din păcate, în pericol, datorită localnicilor care nu ştiu că aceasta este una protejată. Totodată, există şi pericolul unor alunecări de teren. Pe aceste coordonate, la iniţiativa a doi dintre membri Asociaţiei Dianthus, Tiberiu Rus şi Anamaria Szabo, a luat naştere proiectul „Tinerii şi biodiversitatea”. Scopul principal al acestuia este ca populaţia locală şi elevii să fie conştienţi de importanţa ariei naturale protejate şi de necesitatea protejării acesteia. „M-am gândit să scriem acest proiect datorită importanţei conservării biodiversităţii, constatând lipsa de cunoaştere a faptului că în apropierea oraşului Mediaş se găseşte o arie naturală protejată cu o astfel de importanţă fitocenotică. Agenţia Regională pentru protecţia mediului, custozii ariei protejate şi şcoala generală «Mihai Eminescu» au fost foarte receptivi la propunerea noastră şi astfel a luat naştere acest proiect”, povesteşte coordonatoarea Anamaria Szabo.
Mici ecologişti în devenire
Practic, proiectul pentru care Asociaţia Dianthus solicită finanţare de la Fundaţia pentru Parteneriat Miercurea-Ciuc şi-a propus să sensibilizeze localnicii. Totodată, grupul-ţintă al proiectului sunt elevii medieşeni cu rezultate deosebite din clasele V-VII ai şcolii generale „Mihai Eminescu”, care vor primi la sfârşitul proiectului diplome de „Junior Ganger”. „Este vorba de stimularea elevilor pentru învăţare prin şansa de a participa la proiect doar a celor cu rezultatele şcolare cele mai bune. Totodată, ne propunem să aniversăm această arie protejată printr-o zi specifică, în care să fie implicaţi şi organizatorii, dar şi să organizăm mai multe prezentări tematice de Ziua Internaţională a Biodiversităţii”, descrie Feri Teglaş, preşedintele Asociaţiei Dianthus.
O zi naţională a movilelor din Păucea
În cazul în care va primi finanţare din partea Fundaţiei pentru Parteneriat Miercurea-Ciuc, proiectul se va desfăşura în perioada 7 mai – 30 iulie. În urma desfăşurării acestuia, iniţiatorii se aşteaptă ca localnicii din zonă şi elevii să fie informaţi cu privire la aria naturală protejată „Movilele de la Păucea”, dar şi să conştientizeze importanţa acesteia. „Pe lângă principalul scop, de protejare a ariei de către elevi şi localnici, se aşteaptă şi o dorinţă de implicare a elevilor, prin proiecte, la realizarea Zilei Naţionale a Ariei Naturale Protejate «Movilele de la Păucea», dar şi adoptarea unui stil ecologic de viaţă a elevilor şi localnicilor. Proiectul are, de asemenea, şi rolul de a ajuta elevii să îşi creeze relaţii şi legături între ei şi între ei şi asociatie pentru dezvoltarea unui stil sanătos de viaţă cu mai multă mişcare şi cu grijă mărită faţă de natură şi, în special, faţă de ariile naturale protejate”, explică Teglaş.
Plantă rară
Capul şarpelui este o plantă erbacee acoperită cu peri aspri şi cu flori roşii ca sângele, dispuse în spice simple. Rădăcina este pivotantă, neagră, tulpina erectă, înaltă până la un metru, rigidă, neramificată sau ramificată de la bază, acoperită cu peri scurți moi, iar printre ei se găsesc peri lungi, setiformi. Frunzele sunt linear – lanceolate, acute, cele de la bază sunt peţiolate, dispuse în rozetă, cele tulpinale sesile, uninerve, păroase.
Tiberiu RUS | coordonator departament ecologie Dianthus: „Fiind cea mai apropiată arie protejată de oraşul Mediaş, ne-am îndreptat atenţia către protecţia ei. Sunt pasionat de natura şi flora locală, chiar avem un proiect la club de a face un atlas botanic regional cu flori deosebite specifice Mediaşului şi dealurilor care-l înconjoară. Anul trecut am numărat doar 25 de flori din specia Capul şarpelui pe movilele de la Păucea, specie pentru care zona a fost declarată arie protejată.”