Îngerul păzitor, Luminiţa

Fericirea e un lucru mărunt şi tuturor ne stă în putere să-i facem fericiţi pe cei din jur. E nevoie de multe pentru a fi fericit? Uneori ajunge o mână întinsă, o vorbă bună, un măr, o portocală, o felie de pâine sau o pereche de ghete, pentru a face pe cineva fericit. Luminiţa Zgăbei din Mediaş dăruieşte de când se ştie şi bucuriile pe care le aduce altora o fac şi pe ea fericită.

Autor: Milu OLTEAN

Luminiţa are 43 de ani, este mamă şi soţie cu normă întreagă, a lucrat mai bine de două decenii în comerţ, dar s-a reprofilat şi anul acesta va absolvi şcoala de asistent medical generalist. Este şi studentă în anul II la „Alma Mater“ şi coordonator al noii subfiliale Crucea Roşie din Mediaş. Aţi putea spune că ajunge 24 de ore pe zi sunt prea puţine pentru toate acestea, dar trebuie să mai punem la socoteală că Luminiţa este şi „înger păzitor“ pentru oameni aflaţi în nevoie şi suferinţă. Campaniile sale umanitare i-au dus numele în toată ţara.

Oficial la Mediaş

De săptămâna trecută, unul dintre cele mai frumoase vise ale Luminiţei Zgăbei s-a împlinit, iar subfiliala medieşeană a Crucii Roşii a pornit la drum. Un drum care nu se anunţă deloc uşor, având în vedere că e multă treabă de făcut şi multă lume de ajutat. La sediul aflat în curtea Sălii Traube se fac deja planuri, se concep strategii, se caută voluntari şi oameni dornici să se implice, pentru că începerea activităţii trebuie să se facă simţită cât mai repede. Luminiţa are experienţa cazurilor sociale în care a intervenit de câţiva ani, în mod voluntar, are idei şi iniţiativă şi, mai mult decât atât, ştie cum să-i mobilizeze pe cei din jurul ei. Debordează de energie când vorbeşte despre ce are de făcut. „Este un vis împlinit pentru mine. Avem un cadru organizat de a oferi ajutor celor aflaţi în dificultate. Până acum am făcut-o pe cont propriu şi prin mobilizarea cunoscuţilor. Sunt o serie de direcţii pe care vreau să acţionăm, nu doar pe latura umanitară de ajutorare. Vrem să venim în sprijinul copiilor aflaţi în centrele de plasament, să ne implicăm în programe sociale, să ne ocupăm de reconversie profesională, cursuri de îngrijire bătrâni la domiciliu, cursuri de prim ajutor. Vreau să implicăm toată comunitatea pentru a veni în sprijinul celor care au nevoie de ajutor, vreau să fim cu toţii parteneri pentru a veni în sprijinul tuturor“, ne-a mărturisit ea.

De la caz la caz

Unii cred că Dumnezeu îţi aşterne drumurile pentru a-ţi împlini menirea, iar viaţa te duce unde are nevoie de tine. Luminiţa Zgăbei vine de undeva de lângă Miercurea Ciuc şi s-a măritat la Galaţi. Acum vreo cinci ani a primit o ofertă de muncă la Mediaş şi s-a mutat aici cu toată familia. A lucrat o vreme la un depozit de mărfuri, dar a venit criza şi au picat afacerile. Se termina un drum, începea altul. „Eram la Sibiu acum trei ani, cu o prietenă, pentru o angajare, şi până venea directorul respectiv aveam ceva timp liber. Prietena mea mi-a spus că are o acţiune la Crucea Roşie Sibiu şi mi-a spus că pot merge cu ea. M-am dus într-un loc insalubru, erau patru copilaşi… când am ieşit de acolo am început să plâng, nu credeam că există aşa ceva, nu mă gândeam că cineva poate trăi aşa. A fost un şoc, un clic. A fost primul meu pas, am mers apoi vreo trei-patru luni la Sibiu la diferite cazuri. Ulterior am început şcoala de asistent medical la Mediaş şi mi-a venit ideea de a face o filială de Crucea Roşie şi la Mediaş. Cu paşi mici, am zis că o fac“, îşi aminteşte coordonatoarea Crucii Roşii de la Mediaş. În tot acest timp, Luminiţa s-a implicat în ajutorarea diferitelor cazuri sociale, iar în trei ani de zile s-au adunat destule. „Cred că în aceşti trei ani de când m-am implicat am intervenit undeva la 200 de cazuri. Au fost şi cazuri speciale, oameni speciali, mame cu mai mulţi copii, oameni în vârstă, cazul copilului Albert… sunt multe, foarte multe cazuri“, socoteşte Luminiţa Zgăbei.

Voluntar, un mod de-a fi

De când se ştie, a fost o persoană căreia i-a plăcut să ajute. Aşa a simţit dintotdeauna, aşa a rămas. Zâmbeşte larg când îşi aminteşte că a fost căutată de un fost coleg de şcoală generală, care i-a spus că nu s-a schimbat deloc - a rămas tot aşa cum şi-o aducea aminte, gata să sară în ajutor, gată să aducă ceva. „Eu aşa am fost dintotdeauna, am vrut să ajut. Pentru mine, a fi voluntar înseamnă a fi un om mai bun decât toţi ceilalţi care stau pe margine şi privesc. Îmi fac timp. Dacă vine din suflet dorinţa de a ajuta, îţi faci timp. Nu faci voluntariat pentru a câştiga popularitate sau altceva, faci pentru a le veni în ajutor celor aflaţi în nevoie. Încerc întotdeauna să mă pun în locul celor aflaţi în dificultate. Spre exemplu, să fii mama a şase copii cărora le este foame, ce le dai de mâncare, că nu ai ce? Dacă vin şi îmi spun: «doamna Luminiţa, nu am ce să dau de mâncare la copii», eu ce să fac? Să spun că am şcoală, că am treabă, că am de mers nu ştiu unde? Încep şi dau telefoane, întreb în stânga-dreapta şi îi ajut cumva. Unul le dă 50 de lei, altul orez, altul mâncare, pic cu pic se face plinul. Dintotdeauna am făcut voluntariat din dorinţa de a-mi ajuta semenii”, ne-a zis Zgăbei.

„Cazurile au venit la mine“

În general, n-a fost nevoie să caute cazuri. Atunci când a mers vorba prin târg că există o persoană care ajută şi o face necondiţionat, oamenii au început să o caute. „Pot spune că aceste cazuri m-au găsit pe mine. Am colaborat foarte bine şi cu Direcţia de Asistenţă Socială din cadrul Primăriei, iar când au apărut situaţii delicate, cu oameni aflaţi în dificultate, am fost căutată, sunată, întrebată dacă pot să mă implic. Cineva m-a sfătuit să pun cazurile pe Facebook, aşa că de aproape trei ani am făcut treaba asta“, ne-a spus Luminiţa.

„Da’ ţie ce-ţi iese?“

În general există preconcepţii legate de voluntariat şi de dorinţa de a ajuta fără niciun fel de obligaţii, iar de multe ori oamenii cred că ajuţi atunci când tu însuţi ai foarte multe. „Nici eu nu am o situaţie materială foarte bună, dar dacă vrei să ajuţi, o faci. Mă confrunt de multe ori cu întrebări. «Dar de ce faci asta, ce-ţi iese ţie la afacerea asta?» Mor când aud, tot explic că n-am niciun interes, n-am niciun beneficiu. Păi îmi iese şi mie ceva, îmi iese timpul meu, îmi ies costurile mele, îmi ies bani de motorină, îmi iese maşina care s-a stricat prin toate gropile pe unde m-am dus. Asta îmi iese“, râde amar Luminiţa Zgăbei. Răsplata adevărată e una care se aşează direct în suflet şi te face să te simţi om în toată puterea cuvântului. „Am fost «plătită» regeşte. Când am văzut copiii fericiţi, au venit lângă mine şi mi-au spus că sunt îngerul lor păzitor, se ridică pielea pe tine şi nu mai ai cuvinte. Le-am spus că eu sunt doar mesagerul, îngerii sunt cei care au pus mână de la mână pentru a ajuta. Acea fericire din ochii celui pe care îl ajuţi nu se compară cu nimic. De aceea le-am spus şi celor care s-au implicat să vină cu mine când ajutăm pe cineva. Să vadă cazurile cu ochii lor, să vadă ce înseamnă să faci bine şi ce sentiment îţi dă acest fapt“, povesteşte Luminiţa.

„Le mulţumesc medieşenilor!“

Toate lucrurile bune care s-au întâmplat nu se puteau face fără implicarea medieşenilor, dintre care unii au vrut să fie cunoscuţi, iar alţii au preferat să rămână anonimi. Nu e puţin lucru să-ţi pese şi nici să vrei să schimbi lucrurile. „Voluntariatul şi toate aceste cazuri pe care le-am văzut m-au făcut să-mi preţuiesc mai mult familia. Familia m-a sprijinit enorm, de asemenea le mulţumesc în mod special şi medieşenilor care de-a lungul acestor ani s-au implicat. Fără medieşenii care au sărit în ajutorul celor aflaţi în nevoie, acum nu aveam despre ce să vorbim, asta o s-o spun de câte ori am ocazia, iar tuturor acelora care au fost alături de mine vreau să le mulţumesc din toată inima. Le mulţumesc celor pe care-i cunosc, dar şi celor pe care nu-i cunosc şi care au fost lângă mine“, a menţionat Zgăbei.