duminică, 28 iulie 2013

Publicat la 7/28/2013 12:33:00 p.m. de Anonim

Unic în ţară! Mediaşul are cele mai atractive staţii de transport public


Aproape o treime dintre staţiile de călători acoperite deservite de Meditur au fost reamenajate după un nou concept vizual. Proiectul va continua şi anul viitor, a anunţat conducerea societăţii.


Autor: Aurelian LUNGU

Schimbarea este apreciată de medieşeni. Redecorarea staţiilor de aşteptare a mijloacelor de transport în comun la Mediaş a fost o idee inedită în ţară şi primită foarte bine de către călători şi nu numai. „Toată lumea s-a familiarizat cu noile staţii şi nu poate decât să ne bucure acest lucru, motiv pentru care nu vom renunţa la acest proiect, iar în anul care urmează încercăm să continuăm cu această schimbare plăcută în ceea ce priveşte staţiile acoperite Meditur. Mulţumim tuturor celor care au adus aprecieri pozitive legate de acest aspect“, a declarat Dan Voinea, directorul general al societăţii Meditur S.A.

Indicatoare noi

Meditur, în calitate de beneficiar, şi firma Contrast Publicitate în calitate de realizator au reuşit să redecoreze circa o treime din numărul total de staţii, mai exact cinci din 17, a precizat Ioana Streza, purtătoarea de cuvânt a operatorului de transport public local. Totodată, Meditur a procedat la instalarea de plăcuţe indicatoare cu un nou design în staţiile de autobuz.„Nu putem decât să ne bucurăm că această iniţiativă a fost apreciată şi suntem mulţumiţi că am reuşit să colorăm şi să încântăm privirile trecătorilor“, a mai menţionat Voinea.

Schimbarea la faţă

Redecorarea staţiilor face parte din strategia de modernizare a transportului public local implementată începând cu data de 1 iunie, când directorul Dan Voinea şi viceprimarul George Petrescu au inaugurat noul sistem de ticketing electronic, dar şi primele trei staţii reamenajate.
    Trimite prin e-mail