Un tânăr de 34 de ani se află în comă profundă, internat la Secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu, după ce ieri a fost strivit de două grinzi metalice folosite la poduri, pe un şantier din Mediaş, chiar în prima sa zi de muncă la o societate comercială clujeană, cazul fiind monitorizat şi de inspectorii de muncă.
Agerpres relatează că bărbatul a fost adus aseară la Sibiu, inconştient, în comă atât de gravă, încât medicii nu au mai avut cum să-l salveze. "Este vorba de un pacient de 34 de ani, a fost adus în cursul zilei de ieri, la Unitatea de Primiri Urgenţe, de la Centrul de Primiri Urgenţe Mediaş, în stare foarte gravă. Pacientul se află în momentul de faţă în stare foarte gravă, în comă profundă, a fost diagnosticat cu traumatism cranio-cerebral, cu multiple fracturi craniene, fracturi costale, hemoragie craniană. În momentul de faţă, se află pe secţia de Terapie Intensivă", a declarat astăzi Decebal Todăriţă, purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU).
Reprezentantul SCJU Sibiu a menţionat, pentru Agerpres, că pentru o prelevare de organe în acest caz, mai întâi ar trebui declarată moartea cerebrală. "Pentru prelevarea de organe trebuie urmate nişte proceduri standard. Mai întâi, trebuie pus un diagnostic ferm de moarte cerebrală. De abia după punerea acestui diagnostic se pot demara procedurile în vederea unei eventuale donări de organe", a precizat el. Surse medicale au declarat, pentru AGERPRES, că este posibilă prelevarea de organe de la tânărul accidentat la Mediaş.
Reprezentanţii Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Sibiu analizează cazul, pentru a vedea dacă este vorba despre un accident de muncă. Dacă angajatorul va fi găsit vinovat, el va fi cercetat penal. Deja se vorbeşte de o vină a celor care au aşezat grinzile metalice care l-au strivit pe tânărul proaspăt angajat, chiar când a vrut să se sprijine pe ele. "Ieri, la Mediaş, s-a înregistrat un eveniment cu urmări grave, în cadrul şantierului organizat de o societate din Cluj. Practic, accidentul a fost suferit de un angajat. Era în prima zi de lucru. Din primele cercetări, a rezultat că a fost prins între tronsoane de pod, suferind multiple fracturi A fost transportat la spital la Mediaş, după care la Sibiu. S-ar părea că evenimentul s-a produs din cauza depozitării acelor tronsoane de pod. El, în trecere, s-a sprijinit de una din grinzile metalice, aceasta s-a deplasat şi l-a surprins. Controlul nostru acum se efectuează", a precizat Mihai Măgdoiu, şef Serviciu Securitate şi Sănătate în Muncă al Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Sibiu.