luni, 8 august 2011

Publicat la 8/08/2011 08:06:00 p.m. de Redacţie

"Juvetele" Ciucă vine doi ani la Mediaş

Mădălin Ciucă
Foto: eurorivals.net
Fundaşul Mădălin Ciucă (foto), în vârstă de 29 de ani, a semnat astăzi pe doi ani cu formaţia Gaz Metan Mediaş. Ciucă a evoluat ultima oară la Universitatea Craiova, însă vine la Mediaş din postura de jucător liber de contract. "Îl cunosc din perioada în care juca la Gloria Bistriţa. E polivalent, lucru care îmi place foarte mult", a comentat tehnicianul Cristi Pustai, citat de GSP.
Mădălin Ciucă are 1,84 m înălţime, este craiovean get-beget şi a debutat în sezonul 2000-2001 la Extensiv Craiova. În 49 de partide, a marcat de trei ori. Din 2003, a plecat pentru un an la Universitatea Craiova, însă a reuşit doar două goluri în 26 de partide jucate. Anul următor l-a adus la FC Caracal, în Liga a III-a, pentru ca în 2005 să se întoarcă la Universitatea. 2008 a însemnat pentru Ciucă transferul la Gloria Bistriţa şi o singură reuşită în două sezoane. Revenit în Bănie în 2008, fundaşul a evoluat acolo până la retrogradarea echipei.

Liber la abonamente

Tot astăzi, la casieriile stadionului Gaz Metan s-au pus în vânzare abonamentele pentru noul sezon. Acestea costă 200 de lei şi pot fi procurate în zilele de marţi, miercuri şi joi. (A. L.)
    Trimite prin e-mail