Până acum ceva ani, piaţa agroalimentară n-a prea avut concurenţă serioasă când a venit vorba de cumpărăturile de legume şi fructe. Cele câteva aprozare de cartier, rămase moştenire din vechiul regim, ba s-au reorientat spre altă treabă, ba s-au ţinut băţoase de preţ, aşa că oamenii mai mult le-au ocolit decât le-au călcat pragul. Supermarketurile au devenit o concurenţă serioasă a pieţei agroalimentare tradiţionale, care dacă nu se aliniază cumva noilor vremuri riscă să se piardă undeva pe drum, cu tot cu micii comercianţi.
Autor: Milu OLTEAN
Deunăzi am văzut mare zarvă în zona pieţei, cu mai multe bunici din satele din jurul Mediaşului, supărate că n-au mese unde să vândă varza, ceapa, pătrunjelul din bătătură, pentru a face doi-trei lei pe lângă pensie. Oprobiul public s-a stârnit pe dată şi comercianţii din piaţă, care şi-au câştigat mesele la licitaţie scoţând bani din buzunar, au fost repede beşteliţi şi făcuţi bişniţari, iar reprezentanţii pieţei tăvăliţi prin colb că nu s-au dat de ceasul morţii să le facă loc bietelor femei. Cumpărătorii or avea dreptate, că vor să ia proaspăt şi ieftin de la sătenii din jurul Mediaşului, dar interesul celor care ajung câteva zile pe sezon în piaţă cu câţiva ardei şi câteva fire de ţelină din grădină nu prea poate fi pus înaintea celor care-şi rezervă din timp, contra cost, o masă la piaţă. Pus în situaţia de concurenţă, având în vedere că piaţa agroalimentară s-a reorganizat în societate comercială, este clar că interesul unui agent economic este de a face bani, iar în acest context ţine partea celor care şi-au închiriat deja mesele în piaţă şi au vărsat bani la visterie. Pe de altă parte, cetăţeanul face presiune pentru fructe şi legume proaspete, de calitate şi la preţ mic, iar aici piaţa nu-i poate da la o parte pe producătorii care ajung în piaţă o dată la săptămână, dar nici nu-i poate pune la aceiaşi masă cu ceilalţi. E clar că nu se mai poate face agricultură bio, ne-bio şi de orice fel vreţi cu sapa, căruţa şi calul, şi de către bieţi bunici care, în loc să-şi plimbe nepoţii pe genunchi, vin la piaţă pentru doi lei. Mergând mai departe, nici comerţ nu se mai poate face cu ziua, desaga şi punguliţa, că nu ajută pe nimeni, indiferent cât de gustoase-s roşiile creţe şi spanacul. Marfa adusă e puţină şi ajunge rar în piaţă, iar după plata transportului oricum sătenii din jur nu rămân cu mare lucru în puşculiţă. Cumpărătorii sunt nemulţumiţi de preţurile mari de la tarabe, dar şi de faptul că leliţele ce vin sporadic la piaţă n-au masă. Profită supermarketurile care vând şi mai ieftin şi mai mult şi mai des.
Citiţi comentariul integral în ediţia tipărită a ziarului.
