Autor: Alex PÎNTEA
„Gala Premiilor Investim în Performanţă” s-a desfăşurat la sfârşitul săptămânii trecute la Cinematograful Mediensis. Conducerea Societăţii Naţionale de Transport Gaze Naturale Transgaz şi-a dorit să recompenseze rezultatele deosebite obţinute de către elevi în plan local, judeţean, naţional şi internaţional, în cadrul programului de responsabilitate socială derulat de companie. Un program artistic de excepţie, cu momente muzicale, de dans şi balet, a însoţit ceremonia.
Premii în bani
Cea mai importantă categorie de premii a fost cea de excelenţă. 19 tineri au primit din mâna preşedintelui Consiliului de Administraţie al societăţii Transgaz, Victor Alexandru Schmidt, diplomele şi premiul în bani. Printre ei s-au numărat Anca Bunea, multiplă campioană naţională la atletism şi campioană balcanică, Andreea Dragoman, sportivă cu rezultate de excepţie la tenis de masă, legitimată la Clubul Sportiv Romgaz, dar şi Artur Baboi, fost elev al Şcolii Naţionale de Gaz, laureat la numeroase competiţii naţionale şi internaţionale în domeniul fizicii. Totodată au fost acordate 157 de premii I, II şi III.
Misiune asumată
Pentru societatea Transgaz „Gala Premiilor Investim în Performanţă” reprezintă un pas în îndeplinirea unuia dintre obiectivele propuse, şi anume acela de susţinere a comunităţilor în care activează. „Responsabilizând misiunea asumată, conducerea societăţii Transgaz S.A. Mediaş, consecventă aplicării unui management responsabil, conştientizează importanţa faptului că o susţinere financiară pentru un scop social este vitală şi apreciază că, proiectele de responsabilitate sociale pe care le derulează sunt vectori importanţi în susţinerea coeziunii sociale şi a sustenabilităţii la nivelul comunităţii în care compania îşi desfăşoară activitatea”, a motivat Elisabeta Ghidiu, coordonatorul proiectelor de responsabilitate socială ale Transgaz.