Autor: Milu OLTEAN
Nu ştiu ce să mai cred, am ajuns să fim furaţi ziua în amiaza mare şi – culmea! – să vedem şi imagini cu cei care ne fură, dar să nu putem face nimic, decât să le admirăm pantalonii trei sfert. Se pare că Mediaşul, aşa mic cum e el, a devenit una din destinaţiile preferate ale jecmănitorilor de bancomate, care şi-au încordat muşchii de fiecare dată şi au făcut în aşa fel, încât au adormit vigilenţa oamenilor legii şi au scăpat fără să li se adulmece urma.
Într-o ţară în care parlamentarii fură voturi plescăind la două mâini pe butoane, în care băieţii deştepţi fură de mama focului, în care Caritasul şi FNI-ul au înflorit ca liliacul primăvara, în care arbitrii sunt încătuşaţi şi eliberaţi, în care mascaţii intră peste infractori în puterea nopţii cu surle şi trâmbiţe şi-i arestează, dar anchetatorii îi eliberează câteva zile mai târziu, pe uşa din dos, vorba cântecului, „ăia hoţi, ăştia hoţi, mama lor la toţi”, nu mă mai miră nimic. Nici că suntem furaţi vara, ziua în amiaza mare şi ni se mai şi arată imagini, iarna, cum, când şi cine-a făcut-o.
Citiţi comentariul integral în ediţia tipărită a ziarului.