joi, 8 decembrie 2011

Publicat la 12/08/2011 10:48:00 p.m. de Redacţie

Inaugurare oficială

Centrul de Recuperare şi Reabilitare a Persoanelor cu Handicap a fost deschis, la începutul acestei săptămâni, la Mediaş. Acesta funcţionează la parterul unui bloc de pe strada Luncii şi deserveşte un număr de 50 persoane adulte cu dizabilităţi, care vor avea parte de servicii de recuperare complexă.



Autor: Alex PÎNTEA

Centrul de pe strada Luncii nr. 1 se află în subordinea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sibiu. Construirea acestuia face parte dintr-un proiect de restructurare a Centrului de Integrare prin Terapie Ocupaţională Dumbrăveni, au explicat autorităţile.

Condiţii bune

Invitaţii prezenţi la inaugurarea oficială au avut parte şi de o surpriză: au fost colindaţi de beneficiarii centrului. Prezent la deschidere, preşedintele Consiliului Judeţean Sibiu, Martin Bottesch, s-a declarat mulţumit de condiţiile create aici pentru persoanele asistate. „Realizarea acestui centru face parte dintre-o strategie mai amplă a Consiliului Judeţean împreună cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului. Această vizează crearea unor centre mai mici decât au fost înainte, mai ales dacă facem o comparaţie cu centrul de la Dumbrăveni, care a avut peste 400 de asistaţi, iar condiţiile nu erau prea bune. Între timp, au fost create mai multe centre, unul fiind acesta din Mediaş, iar numărul asistaţilor este de 50, iar la Dumbrăveni o să scadă la aproximativ 100 de asistaţi”, este de părere Bottesch.

Ateliere protejate

Pentru Primăria municipiului Mediaş, acest proiect deschide noi oportunităţi în ceea ce priveşte asigurarea unor venituri pentru persoanele cu handicap. Primarul Teodor Neamţu spune că se intenţionează realizarea unor ateliere protejate, acolo unde beneficiarii centrului să poată munci şi, implicit, să obţină un venit. „Sunt oameni pe care societatea trebuie să îi îngrijească. Sigur, acest centru este finanţat şi coordonat de Consiliul Judeţean Sibiu, dar şi municipalitatea va avea un cuvânt de spus, în sensul că se pot demara proiecte de asistenţă socială comune. Chiar am vorbit cu preşedintele Martin Bottesch şi ar fi vorba de un proiect pe ateliere protejate, unde aceşti oameni care locuiesc aici să îşi găsească de lucru şi să muncească la fel ca orice om, pe salariul şi veniturile lui”, descrie Neamţu.

Citiţi articolul complet în ediţia tipărită a ziarului.
    Trimite prin e-mail