Peste 2.000 de medieşeni au luat parte la manifestările organizate de municipalitatea medieşeană cu ocazia Zilei Naţionale a României, în piaţa din faţa Primăriei.
Ceremonia prilejuită de marcarea celor 93 de ani care au trecut de la Unirea de la Alba Iulia a debutat cu discursul primarului Teodor Neamţu, care le-a urat medieşenilor să se bucure de ziua noastră, a românilor, să petreacă aşa cum numai românii ştiu şi să-şi iubească oraşul şi ţara. „Mă bucur să văd că astăzi aţi venit atât de mulţi, în pofida frigului de afară, pentru a sărbători Ziua Naţională a României. Vă invit să petrecem împreună, să degustăm tradiţionalele sarmale pregătite special pentru dumneavoastră şi, nu în ultimul rând, vă spun să vă iubiţi oraşul şi ţara, indiferent de momentele bune sau grele prin care treceţi în viaţă”, a spus Neamţu. Profesorul dr. Vasile Mărculeţ a prezentat semnificaţia istorică a zilei de 1 Decembrie şi importanţa acesteia pentru poporul român, iar slujba religioasă de binecuvântare a celor prezenţi a încheiat ceremonia din acest an.
Ansamblul "Purtata" a dat tonul la distracţie şi i-a invitat pe medieşenii iubitori de muzică populară să se prindă în Hora Unirii. Spectacolul artistic a continuat cu artiştii Veta Biriş, Tarnu Ariton, Robert Târnăveanu şi Sava Negrean Brudaşcu. Între timp, cele 6.000 de sarmale au fost servite medieşenilor chiar de primarul Teodor Neamţu, viceprimarul Floarea Taropa, consilierii municipali Helmuth Knall, Ionel Chirnogea, George Petrescu, Alexandru Gheorghiu, Ioan Popa şi angajaţii Primăriei Mediaş. (A. L.)