Activitatea celor şase secţii de poliţie rurală ale judeţului Sibiu, înfiinţate în luna octombrie, se aşează pe făgaşul normal. Mai puţin la Mediaş, unde concursul pentru desemnarea unui şef urmează să fie organizat din nou. „Funcţia de şef al secţiei 2 de poliţie rurală Mediaş nu a fost încă ocupată, întrucât nici unul dintre candidaţii care s-au prezentat pentru concursul/examenul desfăşurat nu a îndeplinit condiţiile necesare. Selecţia se face pe bază de concurs/examen, cu îndeplinirea cumulativă a condiţiilor prevăzute de legea aplicabilă în vigoare şi de Ordinul M.A.I. nr. 69/2009 pentru aprobarea Ghidului carierei poliţiştilor şi cadrelor militare din Ministerul Administraţiei şi Internelor”, precizează IPJ Sibiu. (A. L.)