Cu Evanghelia de astăzi (Lc 19, 1-10) nu ieşim din Ierihon, la marginea căruia Mântuitorul scosese din orbire pe orbul cel uitat la marginea lumii pe care o locuia, ci intrând în miezul cetăţii, aflăm iarăşi despre dragostea Lui către noi.
Autor: pr. conf. univ. dr. Constantin NECULA
De astă dată Hristos dă sens adânc darului întâlnirii, învăţându-ne care este sensul deplin al vederii lui Hristos: nu tu să-l vezi pe El, cât să nu te ascunzi la chemarea Lui, asemeni căzutului Adam, în boscheţii scuzelor de pripas.
Zaheu, mai marele vameşilor, om bogat, nu se fereşte să renunţe la ifosele pe care ar fi putut să i le dea bogăţiile şi funcţiile, ci lăsându-le deoparte, se caţără pe ramurile unui sicomor ca să-L vadă pe Iisus. Un orb care se urcă pe firul credinţei până în cerul vederii şi un bogat care coboară pe firul smereniei dinaintea Dumnezeului Celui Viu. Acestea sunt lecţiile Ierihonului.
Zaheu
Zaheu este singurul om despre care Evanghelia ne spune că L-a făcut pe Dumnezeul Întrupat să se uite în sus (Lc 19, 5). Cu o privire care ţinea într-însa toată dragostea pentru care Dumnezeu se întrupase. Care ţine într-însa sensul adânc al Întâlnirii cu Dumnezeu ca normalitate. Din dialogul cu Zaheu înţelegem de ce Hristos depăşeşte etichetele vremii, intrând la unul despre care credeau că El, Atotştiitorul, nu ştie nimic. Pentru că el însuşi, mai marele vameşilor, nu se purta după eticheta meseriei sale, deloc iubite. Zaheu era omul Romei, strângea bani şi vămuia produsele pentru duşmani. Era imaginea plenară a coruperii funcţionăreşti. Era funcţionarul unui Imperiu care înfiera şi umilea mândria evreilor, care reprezenta mândria Imperiului. Şi pentru aceasta nu era cel mai iubit. Neiubit de nimeni, cu excepţia Mântuitorului, nu vedea ce om de treabă este. Căci om de treabă este acela care spune: „...jumătate din averea mea, Doamne, o dau săracilor şi, dacă am năpăstuit pe cineva cu ceva, întorc împătrit.” ( Lc 19, 8)
Cu smerenie şi dragoste
Hristos nu intră în vorbă cu cei care nu au nimic de spus. La Zaheu identifică o mentalitate care vine din cer. Matematica aceasta, smerită şi neaşteptată pentru hrăpăreţii iudei, are ceva din mentalitatea prin care Dumnezeu ţine echilibrul lumii. Până şi modul de adresare al răspunsului face din Zaheu model. Nu spune: „lume, lume, uitaţi-vă şi aplaudaţi cum mai fac eu milostenie şi cum ţin echilibrul dreptăţii, ce luminat şi înţelept mai sunt...”. El se adresează direct Mântuitorului, cu smerenie şi cu dragoste, respectându-L ca pe singurul dinaintea Căruia poate să-şi vestească nevoinţele şi fapta de frăţietate. Şi Hristos îi dăruieşte Prezenţa Sa, în casa sa. Ba, mai mult, dă mărturie de mântuirea lui şi a casei lui. (Lc 19, 9)
Pentru noi toţi
Dar nu numai pentru Zaheu Hristos face darul prezenţei continue, „iată, Eu cu voi sunt, până la sfârşitul veacurilor!”, ci pentru noi toţi. Cu unica şi deplina condiţie: să înţelegem spusele Mântuitorului, „căci Fiul Omului a venit să caute şi să mântuiască pe cel pierdut” (Lc 19, 10). Ori Zaheu pare pierdut după regulile iudaismului legalist, dar şi după falsele direcţii ale creştinismului superficial şi rigorist în care ne zbatem uneori astăzi.
Zaheu ar surprinde şi astăzi. Două mii de ani de creştinism nu ne-au ridicat din vorbăria celor din Ierihon. Şi noi cârtim la alegerile Domnului, ca şi cum nu ştie ce are de făcut, şi noi comentăm la modul în care-şi face alegerile, la modul în care-şi onorează spusele. Şi noi Îl dăm deoparte când nu gândeşte ca noi, când prin realitatea pe care o propune dărâmă visele noastre.
El Este Dumnezeu
Să mântuiască pe cel pierdut. Numai Dumnezeul creştinilor este atât de altruist, definitiv iubitor de om, încât pe Cruce – după spusa lui Paul Claudel – El ţine partea omului, căutând mântuirea lui cu preţul sângelui Său. Despre acesta le vorbise de trei ori până atunci, dar nu înţeleseseră nimic. Acum, cu lecţia desorbirii prin credinţă şi vizitării casei celui care intră-n mintea lui Dumnezeu, Hristos deschide ochii noştri şi inimii noastre îi cere deschidere. Ieşiţi la drumul pe care calcă Hristos, cereţi miluirea Lui, daţi sărmanilor şi pe cei care-i năpăstuiţi recuperaţi-i prin onorarea lor împătrită cu dragoste, renunţaţi la superiorităţile pe care funcţiile umane şi bogăţiile părute vi le-au pun la îndemână, renunţaţi să mai credeţi că Hristos vă seamănă în superficialitate şi soluţii de complezenţă, renunţaţi a crede că El a venit pentru protejări şi elite, împărţind favoritisme. El Este Dumnezeu. Cel venit să caute şi să mântuiască pe cel pierdut. Dintre care cel dintâi sunt eu, şi tu şi noi, toţi şi fiecare în parte.
