vineri, 27 ianuarie 2012

Publicat la 1/27/2012 03:41:00 p.m. de Redacţie

La Brateiu se poate juca fotbal în nocturnă

Comuna Brateiu dispune de un teren de fotbal sintetic, dotat inclusiv cu o instalaţie de nocturnă.
Autor: Alex PÎNTEA


Terenul de fotbal a fost inaugurat în prezenţa unui număr mare de locuitori ai comunei. Acesta a fost amenajat în imediata apropiere a şcolii generale cu clasele I-VIII din Brateiu. Cu acest prilej s-a desfăşurat şi un meci de fotbal demonstrativ, a cărui lovitură de începere a dat-o chiar primarul Elena Marian.

Loc de întâlnire

Edilul-şef intenţionează să folosească investiţia recent finalizată şi ca loc de întâlnire cu tinerii. Elena Marian spune că va fi prezentă în fiecare săptămână acolo, din dorinţa de a sta de vorbă cu cei care fac sport, dar şi de a-i coopta pe tineri în munca depusă la nivelul administraţiei publice locale. „Probabil este pentru mine şi pentru Consiliul Local un prilej de a ne întâlni într-un alt cadru decât la Primărie, acolo unde nu îndrăznesc probabil să ne deschidă uşa. Voi fi şi eu prezentă aici, la fiecare sfârşit de săptămână, pentru a schimba idei cu ei, pentru a mă inspira din tinereţea lor şi - de ce nu ? - să îi cooptăm pe tineri în Consiliul Local, pentru a ne ajuta. Cred că această bază sportivă înseamnă foarte mult în special pentru tineri, dar şi pentru toţi cei care iubesc sportul. Eu spun că este o alternativă la discotecă, la bar, este un mod plăcut de a-şi petrece timpul liber”, explică primarul din Brateiu.

Mai multe proiecte

Printre invitaţii prezenţi la inaugurarea terenului de sport s-a numărat şi deputatul Gheorghe Roman. Acesta a precizat că la Brateiu sunt proiecte importante aprobate, iar terenul de sport reprezintă o investiţie mică, dar cu siguranţă necesară. „Comuna Brateiu are aprobate deja proiecte importante, cum ar fi reabilitarea drumului Buzdului, dar şi canalizarea în întreaga comună. Pe lângă aceste proiecte mari, am observat că doamna primar se gândeşte atât la tineri, cât şi la cei care îndrăgesc sportul. Acest lucru este, în opinia mea, unul foarte bun. Am fost mereu alături de dânsa şi o felicit pentru modul în care administrează comuna Brateiu”, au fost cuvintele parlamentarului medieşean.
    Trimite prin e-mail