Dincolo de toate strategiile menite a creşte nivelul de mulţumire al medieşenilor, de investiţiile care aduc locuri de muncă, apă curată la robinete şi asfalt lin sub roţile automobilelor, flori frumoase prin parcuri, sau zone de agrement, una din problemele spinoase ale oraşului este aceea a tinerilor care pleacă şi nu se mai întorc, decât în vizită. Perspectiva unui oraş curat, asfaltat şi nivelat, dar cu o populaţie îmbătrânită nu este deloc una îmbucurătoare.
Autor: Milu OLTEAN
Am fost zilele trecute la un eveniment prilejuit de lansarea unei cărţi dedicate elevilor eminenţi de la un liceu medieşean, care după absolvirea liceului au făcut carieră în terţe domenii. N-am putut să nu remarc faptul că, în cea mai mare parte a lor, personajele, tineri de până în 35 de ani, s-au realizat în alte locuri decât Mediaşul şi în alte ţări decât România. Aceeaşi chestie am trăit-o şi la întâlnirea de zece ani cu foştii colegi de liceu, acum o vreme, când dintr-o clasă de 40 inşi, ne-am mai regăsit la strigarea catalogului vreo 10, restul fiind risipiţi prin toată ţara şi peste hotare.
An după an, cred că fiecare dintre noi s-a bucurat pe de-o parte de plecarea cuiva drag peste hotare, dar s-a şi întristat deopotrivă. Au plecat mulţi medieşeni înspre alte oraşe din ţară, dar şi spre Canada, Germania, Italia, Franţa şi spre alte orizonturi mai senine. Bucuria şi tristeţea plecatului din Mediaş şi din România sunt chestiuni relative, când te uiţi la ce se întâmplă în ţară îţi vine s-o iei la goană, când îţi aduci aminte de părinţi, copilărie şi prieteni ţi se umezesc ochii, aşa că nu insist prea tare. Problema tinerilor care pleacă şi nu se mai întorc în Mediaş, decât în vizită, este una pe care indiferent cine este şi cine va fi la cârma oraşului trebuie în mod imperios necesar s-o ia în calcul la modul cel mai serios. Nu încape discuţie că oraşul nu traversează cea mai roz perioadă a existenţei sale, că locurile de muncă nu sunt tocmai provocatoare şi incitante, că pe segmentul de activităţi sociale şi culturale mai este mult de muncă, iar în contrapartidă, pe acest segment oraşele mari au o ofertă mai largă. Ecuaţia e ceva mai complicată decât pare, pentru că, până la urmă, fiecare are libertatea de a alege unde şi cum să trăiască, iar în contextul în care Mediaşul nu intră în concurenţă pentru a-şi aduce cel puţin tinerii înapoi, să nu mai vorbim de atragerea altora, viitorul nu este unul promiţător. Îmi place să cred că tinerii s-ar putea întoarce dacă sunt parte a unui proiect în care pot fi implicaţi, un proiect solid şi cu sorţi de izbândă, o construcţie serioasă şi care să le ofere şansa realizării şi punerii în valoare la ei acasă. Iar un asemenea proiect se scrie dincolo de orgolii politice, economice şi de animozităţi între medieşenii de ieri, de azi şi de mâine. Un asemenea proiect se scrie apelând la spiritul oraşului, acel spirit care ne leagă pe toţi şi în virtutea căruia putem spune că suntem medieşeni.
Altfel, vom trece în revistă şiruri de oameni valoroşi, foşti elevi, actuali medieşeni la export.
