luni, 12 martie 2012

Publicat la 3/12/2012 02:33:00 p.m. de Redacţie

Silviu Paşca, miracolul din Dumbrăveni

Unul dintre cântăreţii care face furori la emisiunea „Românii au talent” s-a născut la Dumbrăveni, în nordul judeţului Sibiu. De ceva vreme, Silviu Paşca era cunoscut în cluburile de karaoke din Timişoara, oraşul unde a ales să se pregătească pentru o carieră de inginer constructor.

S-a născut pe 3 decembrie 1985 în oraşul Dumbrăveni, „într-o familie liniştită”. „Cea mai mare problemă a copilăriei mele a fost aceea că am avut lipsă masivă de calciu în organism, fapt datorită căruia am avut majoritatea oaselor din corp frânte, de la femur la antebraţe şi la degetele mâinilor. Eram genul de copil care dacă se împiedica se alegea cu un ghips de toată frumuseţea pe el!. De-a lungul adolescenţei şi chiar şi în perioada facultăţii, am avut mereu o apăsare foarte mare legată de faptul că eram un puşti grăsuţ. Greutatea mea a pendulat mereu în jurul valorii rotunde 100... cu o marjă de eroare sezonieră de plus sau minus 5 kg. Acest lucru se întâmpla datorită faptului că medicii, de-a lungul vieţii, mi-au recomandat să mă feresc de efort fizic, datorită lipsei de calciu din organism. Însă, pe la 22 de ani, a sosit vremea să-mi iau inima-n dinţi şi să mă apuc de mişcare... astfel ajungând să slăbesc în jur de 25 de kg, făcând sport şi mâncând corect, până la 23 de ani. Consider că asta e una din cele mai mari realizări în plan personal pentru mine”, povesteşte Silviu Paşca, citat de blogul mirceahodarnau.ro.

A muncit din greu

Când a venit vremea să aleagă o facultate, a tot oscilat între Sibiu, Cluj şi Braşov şi, până la urmă, a ales... Timişoara. „Nu-mi pare rău nici măcar o secundă că nu am ales alt oraş din acest punct de vedere. Am urmat cursurile Facultăţii de Construcţii Civile cu predare în limba germana, din cadrul Universităţii Politehnice din Timişoara, asta în condiţiile în care eu, în timpul gimnaziului şi al liceului am studiat cu precădere limba franceză”, subliniază tânărul. Nu s-a mai ferit deloc de munca fizică. În 2006, a trudit timp de trei luni pe un şantier, în Statele Unite. Zece ore pe zi lucra la finisări interioare, apoi mai câştiga nişte bani lucrând pe un teren de minigolf. „Am mai avut un job, în Timişoara, la o firmă producătoare de materiale de construcţii, unde, conform pregătirii mele profesionale, m-am calificat pentru un post de reprezentant tehnic comercial. Mi-am adus aportul atât în domeniul tehnic, cel de dezvoltare şi testare a produselor, cât şi în domeniul de marketing. Din nefericire pentru ambele părţi, am considerat că am nevoie de puţin mai mult dinamism în viaţa mea profesională, având în vedere că munca mea se rezuma în mare parte la a sta în birou şi în laboratorul fabricii”, spune artistul, întrebat cum a ajuns să facă muzică.

Încrezător în talentul lui

Nu ascunde faptul că părinţii săi au fost foarte nemulţumiţi de faptul că a renunţat la un job sigur pentru a urma o carieră în muzică şi sunt în continuare sceptici în legătură cu acest lucru. Dar nu se dă bătut. „Consider că sunt un tip cu o doză decentă de talent, care dacă ar avea mijloacele şi oportunităţile potrivite, la momentele potrivite, ar putea să facă o diferenţă majoră în peisajul artistic românesc”, susţine, fără falsă modestie, Silviu Paşca. Momentan, îşi asigură traiul din banii câştigaţi în urma colaborărilor în concerte cu Phaser şi Fely and the Band. De altfel, de mic copil fredona orice auzea la radio, iar câţiva ani a luat ore de pian. Însă prima oară când a luat un microfon în mână a fost într-un club de karaoke din Timişoara. După vreo doi ani de karaoke, a fost remarcat de trupa Phaser, care i-a propus o colaborare pentru nişte concerte live. „Am început cântând melodii de-ale lui Eminem, BoB, Jay Z, Black Eyed Peas ş.a.m.d. şi această colaborare continuă şi în ziua de astăzi. De asemenea, fac parte, ca şi colaborator într-o trupă acustică din care fac parte foarte talentata Fely Donose, super-chitaristul Horea Crisovan şi la fel de talentatul Florin Cvasa. În momentul de faţă, mi-am pus pe roate un proiect propriu, alături de trei buni prieteni, şi încercăm să ne facem remarcaţi pe plan local şi pe plan naţional.

Marele vis

De la începutul anului trecut, Silviu speră să treacă la nivelul următor: propriul său studio de înregistrări. A depus un proiect pentru fonduri europene care a fost chiar aprobat, şi-a luat un credit de la bancă, şi-a vândut maşina şi s-a apucat de treabă. „Momentan, sunt încă într-o faza incipientă, deoarece mereu apar cheltuieli neprevăzute, adesea independente de noi, care ne ţin pe loc. Am achiziţionat în mare parte echipamentul necesar pentru un studio. Însa, în această perioadă, am rămas fără fonduri în procesul de amenajare a spaţiului. Având în vedere faptul că tatăl meu lucrează cu statul, iar statul e în situaţia în care e, nu mi-am permis să îi cer nici un fel de ajutor, pentru că ştiu că nu ar prea avea cum să mă ajute. Aştept vremuri puţin mai bune, ca să pot să-mi îndeplinesc acest vis, de a avea un studio şi de a-mi produce propria muzică!”, mărturiseşte, optimist, cântăreţul.

Fani în extaz

Silviu Paşca a făcut o figură bună în ediţia de vineri, 24 februarie, şi s-a calificat în următoarea etapă a concursului „Românii au talent”, după ce a cântat a cântat câteva piese unplugged, cu două chitare și percuție. Alături de Grigore Teodorescu, Vladimir Cornea şi Theodor Groszmuk, Silviu a ridicat publicul în picioare, iar membrii juriului au fost uimiţi de calităţile vocale şi de show-ul făcut de cei patru prieteni. Deşi Mihai Petre, Andra şi Andi Moisescu s-au arătat mai degrabă rezervaţi la intrarea pe scenă a trupei, până la urmă au oferit trei de „Da”, ceea ce automat îl trimite pe Silviu în următoarea etapă a concursului. „Sunteţi o trupă foarte cool”, le-a spus Mihai Petre. Andra i-a felicitat şi ea: „Sunteţi relaxaţi, cântaţi de plăcere, iar treaba asta întotdeauna iese foarte bine.” După apariţia lui Paşca la această emisiune, pagina lui de Facebook s-a umplut de sute de mesaje de felicitări şi încurajări. Artistul a postat, pe aceeaşi reţea de socializare, că, din cauza sutelor de mesaje primite, până şi telefonul mobil i s-a stricat. „Cânţi foarte frumos”, „Meriţi să ajungi în finală” sau „Sunteţi tari! Sper să câştigaţi!” sunt doar câteva dintre mesajele lăsate pe „peretele” de Facebook al inginerului. „Participarea mea la concursul Românii au talent este una prin care vreau să îmi demonstrez mie, celor care mă susţin şi totodată şi celor care mă contestă faptul că am ceea ce-mi trebuie ca să reuşesc în domeniul acesta! Nu sunt neapărat condus de mirajul banilor, cât de împlinirea sufletească care mi-ar oferi-o câştigarea acestui concurs!”, exclamă sibianul.

Citiţi amănunte şi vedeţi mai multe fotografii cu talentatul sibian
în ediţia tipărită a Monitorului de Mediaş.
    Trimite prin e-mail