Anca Băcilă este singura motociclistă din Mediaş şi printre puţinele doamne din judeţ care se îmbracă în haine de piele pentru a merge la serviciu, la cumpărături, în vizită şi în vacanţe în şaua motorului. Acum vreo 15 ani, nici nu s-ar fi gândit că va ajunge să facă parte din lumea bikerilor, deşi de mică o atrăgeau motoarele. Astăzi nu e doar o apariţie neobişnuită pe şosele, la care bărbaţii se uită fascinaţi, ci şi un model pentru medieşencele cu spirit de aventură.
Autor: Milu OLTEAN | Foto: Gina STEF & arhiva personală Anca Băcilă
Bikerii sunt o comunitate aparte, cu legi scrise şi nescrise, o lume predominant a bărbaţilor stăpâni peste cai putere. O lume în care ajung uneori şi doamnele. Mai rar, ce-i drept, şi numai cele care într-adevăr sunt pasionate de motoare. Anca Băcilă are 42 de ani şi în viaţa de zi cu zi este casieră la un magazin din Mediaş, iar după program se transformă într-un biker adevărat, în toată puterea cuvântului. De mai bine de 10 ani Anca a descoperit lumea motoarelor şi comunitatea bikerilor din România, prin intermediul soţului ei, Codruţ, un motociclist cu state vechi, pe care toată ţara îl ştie cu numele de Jan. În timp, pasiunea soţului ei a devenit şi pasiunea numărul 1 a Ancăi.
Până la Dârlos, apoi... până la Zetea
Dacă acum vreo 15 ani i-ar fi spus cineva că va ajunge să iubească un bărbat cu plete şi barbă, că va bate ţara-n lung şi-n lat călare pe motoare la întruniri de bikeri, Anca l-ar fi trimis pe respectivul la culcare sau la medic. Obişnuită cu haine elegante, nu s-ar fi gândit niciodată că va înlocui pantofii cu bocancii şi taiorul cu geaca de piele. Şi totuşi, când soarta are alte planuri, nu te poţi pune împotriva ei. În vara anului 1999, viaţa i s-a schimbat, atunci când prietenul ei de atunci, Jan, a invitat-o la o plimbare cu motorul. “Îmi vine să râd când îmi aduc aminte, nu ştiam la ora aia ce e un motor, nu ştiam că sunt oameni pasionaţi de aşa ceva la Mediaş. M-a invitat Jan la o plimbare şi am mers până la Dârlos. Pentru mine a fost o schimbare totală acea plimbare, pentru că senzaţia pe care o ai pe motor e unică şi nu se compară cu nimic. A fost dragoste la prima plimbare. Acolo s-a schimbat viaţa mea. La trei zile de la acea plimbare, aveam deja bocanci, o fustă mini de piele, geacă de piele şi mergeam pe motorul lui Jan spre prima întâlnire de bikeri din viaţa mea, la Zetea”, ne-a povestit Anca.
Banii de la nuntă s-au dus pe motocicletă
În 2003, Anca şi Jan s-au căsătorit, dar au preferat o nuntă discretă, în locul uneia cu motoare şi zgomot. Chiar dacă au vrut ca fericitul eveniment din viaţa lor să nu fie legat de motociclete, ceva, ceva tot s-a legat până la urmă. “Am preferat un eveniment discret, fără tam-tam şi fără prea multă lume. Oricum, tot a fost o legătură între nunta noastră şi motociclism, pentru că toată cinstea, cred că undeva la 1.500 de euro, i-am donat-o soţului, care-şi dorea o nouă motocicletă. Noi n-am făcut nunta pentru a strânge bani, aşa că i-am spus că dacă îşi doreşte o nouă motocicletă să-şi împlinească visul”, mărturiseşte ea.
Şantaj emoţional
La un moment dat, l-a convins pe soţul ei să fie de acord să facă şcoala pentru permis, dar instructorul n-a vrut să creadă în ruptul capului că soţia unui motociclist versat habar nu are care e acceleraţia şi care e ambreiajul. Aşa că... “a fost o tentativă, dar instructorul cu care am început n-a vrut să mă creadă că Jan nu m-a educat deloc în privinţa motorului, mi-a spus că aici e acceleraţia, aici e ambreiaj şi gata. Omul pur şi simplu n-a vrut să creadă că Jan nu mi-a arătat nimic. M-a lăsat de capul meu şi am intrat într-un zid”, îşi aminteşte Anca. N-a cedat şi a avut norocul ca, în toamna lui 2009, să-şi înduplece soţul, ajutată de o prietenă. Practic, a fost un troc simplu: Anca a ajutat-o pe prietena sa să-şi convingă soţul să nu dărâme o casă veche de la ţară, iar amica l-a lămurit pe Jan să-şi dea acordul ca Anca să înceapă şcoala pentru permis. “A fost un fel de şantaj emoţional. Treaba asta s-a întâmplat într-o sâmbătă, am obţinut acceptul lui Jan, iar luni eram deja la instructor, căruia i-am spus: «Începem acum, îmi faci dosarul acum!», pentru că nu mai voiam să mai pierd nicio clipă sau să se răzgândească cumva Jan”, s-a destăinuit Anca.
De la zero
“Am înţeles un lucru foarte important: dacă faci ceva fără să-ţi placă, nu dai importanţă, aşa e şi cu maşina, în cazul ei. Condusul maşinii pentru ea nu înseamnă mare lucru, nu e o plăcere, dar mersul pe două roţi e dăruire şi pasiune, iar aici s-a schimbat radical foaia. Dacă n-a făcut carnet atâţia ani, a fost din cauza mea”, recunoaşte Jan, care şi-a făcut timp pentru a-şi instrui soţia despre ce înseamnă motocicleta şi mersul pe motocicletă. “Soţul meu mi-a arătat şi mi-a explicat foarte multe lucruri, cum simţi motorul, cum schimbi viteze, a alergat lângă mine. Una e să fii pasager, l-am văzut pe el de nenumărate ori făcând diferite manevre sau schimbând viteze, dar e cu totul altceva când trebuie s-o faci tu”, susţine Anca. La primul examen pentru permisul de motor, Anca a trecut de testul scris şi s-a trezit încurajată în poligon de o armată de prieteni, veniţi să o susţină, dar care i-au amplificat emoţiile. Rezultatul a fost că a picat. “După două săptămâni, la sfârşitul lui octombrie, am dat din nou examen şi mă rugam să fie vreme bună. A fost o zi superbă de toamnă. De data aceea, nici pe Jan nu l-am mai lăsat să vină în poligon! Am mers singură şi l-am luat. Eram în al nouălea cer”, descrie motociclista din Mediaş.
Primul motor, cea mai lungă iarnă
Cât credeţi că rezistă un împătimit al motoarelor cu permisul în buzunar şi fără motocicletă? “La trei zile după ce aveam carnet, am mers la Sibiu. Un prieten de-al nostru avea un Suzuki Savage 650 îmbrăcat în piele. Ştiam motocicleta şi am cumpărat-o. Era ceva deosebit. Cadoul meu de Crăciun din acel an a fost vesta de piele cu inscripţionată cu numele meu şi cu numele motocicletei”, îşi aduce aminte, cu emoţie, Anca Băcilă. Au adus motocicleta acasă într-o maşină şi a urmat proba. Primul drum în şaua motocicletei a fost un vis devenit realitate, către Nemşa. “Am avut foarte mari emoţii... mergeam cu Jan în paralel, am schimbat viteze, am mers să cunosc motorul, să mă acomodez cu el. Era o senzaţie extraordinară”, îşi aminteşte motociclista, care în toamna anului 2009 a făcut aproape 500 de km în şaua motorului ei. “A fost o toamnă târzie, am mers până mi-au îngheţat mâinile. A urmat cea mai lungă iarnă din viaţa mea, mergeam aproape zilnic în atelier şi urcam pe motocicletă, am aşteptat primăvara cu sufletul la gură şi mă gândeam că n-o să mai ştiu să merg cu motorul”, ne-a spus Anca.
Zilnic, la serviciu şi la cumpărături pe motocicletă
Anul trecut, a fost atât de nerăbdătoare să dea o tură cu motocicleta, încât a fost primul motociclist din oraş care a ieşit la plimbare pe două roţi, într-o dimineaţă de martie, la -4 grade. Foloseşte motocicleta zilnic, la cumpărături, în vizită sau ca mijloc de transport către serviciu. Din primăvară până toamna târziu, motorul o aşteaptă cuminte în faţa magazinului în care lucrează. “Eu spăl motocicleta, eu o curăţ, nu mă tem de pete de ulei sau de meşterit ceva. Încă am mare noroc cu Jan - când mi se pare ceva în neregulă, îi spun imediat. Pentru mine e o mare pasiune şi nu mă gândesc vreodată că aş putea renunţa la mersul cu motorul. Poate doar sănătatea să nu mă mai lase, în rest nici nu se pune problema să renunţ vreodată”, conchide Anca Băcilă.
Găsiţi toată povestea Ancăi şi a lui Jan Băcilă şi mai multe fotografii inedite
în ediţia tipărită a Monitorului de Mediaş.
în ediţia tipărită a Monitorului de Mediaş.
