Un medieşean a fost prins beat la volan, la sfârşitul săptămânii trecute, în localitatea Răşinari. Duminică seară, un echipaj al poliţiei rutiere din cadrul Secţiei nr. 1 Poliţie Rurală Sibiu l-a oprit pentru un control de rutină, pe DJ 106 A, la ieşirea din Răşinari, şi au stabilit că tânărul în vârstă de 25 de ani, se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. El avea o alcoolemie de 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat. „În cauză sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu alcoolemie peste limita legală, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, republicată”, informează inspectorul principal Luciana Balteş, purtătoarea de cuvânt a IPJ Sibiu. (A. L.)