Campania “2% pentru Dianthus” este principala sursă de finanţare a asociaţiei medieşene.
Autor: Alex PÎNTEA
Aproape 100 de medieşeni au redirecţionat deja 2% din impozitul lor pe venit către Asociaţia de Turism şi Ecologie “Dianthus”, una dintre cele mai active din municipiul Mediaş. Banii strânşi vor fi folosiţi pentru diferite proiecte derulate de către membrii acesteia.
Acţiuni diversificate
Printre acţiunile pe care “Dianthus” şi le-a propus se numără unele de igienizare şi împădurire în colaborare cu unităţile de învăţământ din municipiu şi alte organizaţii non-guvernamentale. Totodată, banii strânşi din campania 2% vor fi folosiţi pentru cofinanţarea proiectelor câştigate, dar şi pentru finanţarea activităţilor de conştientizare şi educaţie pentru protecţia mediului şi anume Ziua Internaţională a Pământului, Ziua Muntelui, Ziua Internaţională a Apei, Ziua Biodiversităţii şi altele. De asemenea, în planul asociaţiei se mai află promovarea unor activităţi sportive şi de eco-turism, respectiv realizarea de materiale de promovare turistică, ecologică şi sportivă.
Doar cu voluntari
Un aspect important de menţionat în cazul Asociaţiei “Dianthus” este faptul că toţi membrii săi sunt voluntari, nu există persoane angajate sau colaboratori plătiţi. “Practic, în acest fel, banii din impozite vor ajunge direct la grupul nostru ţintă şi anume tinerii şi persoanele de toate vârstele din Mediaş, beneficiari ai activităţilor noastre”, lămureşte Feri Teglaş, preşedintele Asociaţiei “Dianthus”. Formularul completat cu datele asociaţiei se poate găsi pe site-ul www.dianthus-medias.ro sau se poate completa cu datele Asociaţia de Turism şi Ecologie Dianthus Mediaş, Cod Fiscal 7119395, Cont IBAN RO43 RNCB 0231 0195 2948 0001 deschis la BCR Mediaş.
Până pe 25 mai
Prin intermediul prevederii 2% din Codul Fiscal, orice contribuabil persoana fizică poate direcţiona 2% din impozitul pe venit, plătit statului, către o organizaţie non-guvernamentală. Această sumă nu reprezintă o sponsorizare sau donaţie, este doar o parte din impozitul pe venit aferent anului 2011 care poate fi redirecţionată de către fiecare cetăţean în parte către entitatea dorită de acesta. Termenul limită al campaniei este data de 25 mai.