marți, 29 mai 2012

Publicat la 5/29/2012 07:50:00 p.m. de Redacţie

Maraton de succes

Clujeanul Andrei Crainic a câştigat ediţia cu numărul 10 a Maratonului Transilvania, iar la feminin s-a impus din nou Bianca Coldea.

Autor: Alex PÎNTEA

31 de sportivi din România şi din străinătate s-au aliniat duminica trecută la startul maratonului pe distanţa de 42 kilometri, între localităţile Sighişoara şi Mediaş. Andrei Crainic a câştigat Maratonul Transilvania ediţia 2012, în timp ce, la feminin, medieşeanca Bianca Coldea s-a impus pentru al treilea an consecutiv.

La prima participare

Primul care a ajuns la finiş după 42 kilometri a fost Andrei Crainic, aflat chiar la prima sa participare. Sportivul legitimat la CSM Cluj a trecut linia de sosire după 2 h 36’17”. „A fost destul de lejer în prima parte, am stat cu băieţii, apoi la kilometrul 25 am început să mai cresc ritmul. A fost prima mea participare. A fost puţin dificil traseul, dar mi-am dat seama că nu am concurenţă aşa mare. Nu m-am gândit neapărat să câştig, însă am văzut adversarii la start, îi cam cunoşteam, aşa că nu mi-am făcut aşa mari probleme”, a recunoscut Andrei Crainic. Pe poziţia a doua s-a clasat sportivul Samuel Argint din Braşov, iar pe poziţia a treia tot un clujean, Cristian Gorgan.

Aceeaşi câştigătoare

La feminin câştigătoare a fost Bianca Coldea, cea care a câştigat pentru a treia oară consecutiv cursa de 42 kilometri între municipiile Sighişoara. Medieşeanca a trecut linia de sosire a maratonului după 3 h 25’ 20”. „A fost un drum lung, cu multe diferenţe de nivel, puţin mai greu, pentru că se lucra la drum. Vremea a fost răcoroasă dar numai bună pentru alergat, am avut noroc că nu a plouat decât la final. A fost frumos. Mi s-a părut puţin mai uşor. Cred că am fost mai bine antrenată anul acesta”, au fost cuvintele Biancăi Coldea.

Premiu-surpriză

Organizatorii au pregătit pentru câştigători premii în valoare de 20.000 de lei. A existat şi un premiu surpriză acordat de primarul Teodor Neamţu organizatorului maratonului, Johann Menning. „Am dorit să premiez sufletul acestui maraton printr-o diplomă de excelenţă care se acordă numai pentru cei care excelează. Johann Menning o merită cu prisosinţă pentru contribuţia adusă la creşterea prestigiului Mediaşului, prin promovarea sportului”, a motivat Neamţu. La rândul său, Johann Menning a ţinut să mulţumească tuturor celor care s-au implicat în organizarea şi buna desfăşurare a Maratonului Transilvania ediţia 2012.
    Trimite prin e-mail