vineri, 11 mai 2012

Publicat la 5/11/2012 04:34:00 p.m. de Anonim

Speranţe pentru Olimpiadă


Judit Nagy a fost aproape de recordul său personal la concursul de heptatlon desfăşurat în Italia.


Autor: Alex PÎNTEA

Medieşeanca Judit Nagy a terminat pe poziţia a şasea la concursul internaţional desfăşurat la sfârşitul săptămânii trecute în localitatea italiană Desenzano del Garda. Atleta a obţinut 5.744 de puncte, insuficiente însă, în condiţiile în care are nevoie de 6.150 de puncte pentru a-şi asigura biletele la Olimpiada de la Londra. Următorul concurs pentru Judit, în cazul în care va găsi susţinerea financiară necesară, se va desfăşuira în perioada 26-27 mai, în Austria.

Mulţumită de evoluţie

Judit s-a declarat mulţumită de rezultatul primului concurs din acest an, unde a fost foarte aproape de recordul său personal. Speră ca la următorul concurs să îndeplinească baremul pentru Campioantele Europene şi pentru Olimpiada de la Londra. “Da, mai este de lucru, însă suntem mulţumiţi de primul concurs, deoarece sunt foarte aproape de recordul meu personal de anul trecut, ceea ce este un semn bun. În momentul de faţă, pentru atât am fost pregătită şi având în vedere că a fost primul concurs, mi-a fost foarte greu să merg la maxim la fiecare probă”, a recunoscut medieşeanca.

Concurs în Austria

Pentru Judit Nagy, următorul concurs, în cazul în care va găsi susţinerea financiară necesară, se va desfăşura în perioada 26-27 mai, în Austria. “Sper ca următorul concurs să-mi aducă şi calificarea pentru Europene şi Jocurile Olimpice. Am nevoie de concursuri la probe individuale momentan, pentru ca la următorul concurs să sper la punctajul necesar. Următorul concurs va fi în Austria, luna aceasta. Acum trebuie să vedem dacă va fi posibilă înscrierea. Dacă nu, va mai fi Grand Prix-ul României”, este calculul sportivei din Mediaş.

Citiţi articolul integral în ediţia tipărită a ziarului.
    Trimite prin e-mail