În judeţul Sibiu, în primele şase luni ale acestui an, aproape s-a triplat suprafaţa miriştilor incendiate, faţă de aceeaşi perioadă a lui 2011, relatează Agerpres.
Astfel, s-a ajuns ca în prima jumătate a lui 2012 să se înregistreze 962 de hectare mistuite în timpul a 217 incendii, potrivit sublocotenentului Silviu Albişor, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU). "În cursul anului 2011, în primele 6 luni s-a înregistrat un număr de 135 incendii de vegetaţie uscată, suprafaţa afectată fiind de aproximativ 367 ha. În cursul anului 2012, în primele 6 luni s-a înregistrat un număr de 217 incendii de vegetaţie uscată, suprafaţa afectată fiind de aproximativ 962 ha", a declarat reprezentantul ISU pentru Agerpres.
Pompierii sibieni le recomandă proprietarilor de mirişti, să prevină incendiile mai ales în această perioadă de caniculă.
Cei care incendiază miriştile în loc să le cureţe şi nu au aprobarea autorităţilor riscă amenzi cuprinse între 3.000 şi 6.000 de lei - persoanele fizice, respectiv între 25.000 şi 50.000 de lei, în cazul persoanelor juridice. (A. L.)