Clienţii agenţiilor de turism preferă categoric litoralul turcesc, în defavoarea celui românesc. Medieşenii au optat, anul acesta, să meargă în concediu în străinătate. Destinația tradițională, litoralul românesc, pare să fi pierdut războiul cu turcii, grecii şi chiar spaniolii. Principala explicaţie: serviciile all-inclusive oferite în străinătate, dar mai ales calitatea net superioară a acestora. Cu toate acestea, mai sunt destule persoane care au ales ca şi destinaţie de vacanţă Mamaia sau alte staţiuni de pe litoralul românesc. Pentru aceştia, CFR a pus la dispoziţie, începând din data de 10 iunie, un tren direct.
Autor: Alex PÎNTEA
Calitatea serviciilor începe să conteze din ce în ce mai mult pentru persoanele care au mers sau vor merge anul acesta în concediu. Din acest motiv, litoralul românesc pierde constant teren, iar staţiunea turcă Antalya este în topul destinaţiilor din această vară pentru medieşeni. „Aproximativ 65-70% dintre clienţii noştri au preferat, anul acesta, destinaţiile externe. Este vorba de Turcia, cu staţiunea Antalya, Grecia, Spania şi Bulgaria. Principalul motiv pentru care aceştia au optat pentru un astfel de pachet este acela că au dorit servicii all-inclusive”, explică Ionuţ Popşor, directorul unei agenţii de turism din municipiul Mediaş.
Pachet complet
Atunci când şi-au ales destinaţia de vacanţă, medieşenii au optat în general pentru un pachet complet, care include zborul cu avionul, cazarea şi serviciile all-inclusive. Singura excepţie o face Bulgaria, acolo unde au fost şi destule persoane care au ales să călătorească pe cont propriu. „Spre exemplu, un pachet complet în Antalya, la un hotel de cinci stele, pentru o familie formată din două persoane şi un copil, costă între 1.300-1.500 de euro. Din această sumă, circa 750 de euro reprezintă biletele de avion, iar sejurul reprezintă diferenţa”, arată Popşor.
Aleg calitatea
Cu toate că preţul unui pachet extern de servicii turistice depăşeşte preţul pentru un pachet în România, cei care aleg prima variantă se declar motivaţi de calitatea net superioară a serviciilor. „Am mers, până recent, an de an pe litoralul românesc. Anul trecut am fost în Turcia şi am realizat că serviciile de acolo sunt mult peste cele de la noi. Condiţiile, în general, totul este la un nivel superior. Din acest motiv, am decis să mergem şi anul acesta tot acolo”, povesteşte unul dintre medieşenii care au optat anul acesta să facă plajă în Antalya.
Mamaia e favorită
Litoralul românesc are însă în continuare destui clienţi care aleg să îşi petreacă aici concediul. An de an. În topul staţiunilor autohtone conduce şi în acest an Mamaia, urmată de Eforie Nord. „Avem un număr important de clienţi care aleg ca şi destinaţie de vacanţă litoralul românesc. Cele mai multe solicitări sunt pentru staţiunea Mamaia, iar ca şi pachet, majoritatea au optat pentru all-inclusive sau pensiune completă”, descrie Ionuţ Popşor.
Mai ieftin în ultima clipă
Agenţiile de turism au şi oferte speciale de tip „last-minute” pentru cei care nu stau mult pe gânduri atunci când vor să plece în concediu. Astfel, aceştia au şansa să beneficieze de reduceri importante la preţul pachetului. Spre exemplu, un sejur de o săptămână în Turcia, la un hotel de trei stele, poate ajunge la doar 200 de euro de persoană cu zborul inclus. „Recomandăm alegerea ofertelor de tip last-minute. Informaţii despre acestea se pot găsi la sediul agenţiei sau în mass-media”, mai spune directorul agenţiei de turism.
Tren direct
Peste 150 de medieşeni au plecat, în ultimele zile, către litoralul nostru. Ca şi anul trecut, noaptea la ora 01:46 pleacă din gara Mediaş un tren direct care ajunge la Mangalia în jurul orei 13. Acesta este, de altfel, singurul tren care merge direct către Marea Neagră. În componenţa sa se găsesc vagoane de dormit, vagoane de clasa I şi vagoane de clasa a II-a. Preţul unui bilet la clasa I este de 270 de lei de persoană dus-întors. Cei care doresc să călătorească la cuşetă trebuie să scoată din buzunare 280 de lei de persoană pentru o cuşetă cu patru paturi, respectiv 440 de lei pentru o cuşetă cu două paturi.
Bilete la ofertă
CFR are şi o serie de reduceri pentru cei care aleg să călătorească cu trenul spre litoralul românesc. Astfel, cei care îşi achiziţionează bilete dus-intors on-line primesc o reducere de 10%. De asemenea există şi o ofertă pentru mini-grupuri de la 2-5 persoane, care beneficiază de o reducere de până la 25%. Trenul direct către litoralul românesc circulă din 20 iunie până la mijlocul lunii septembrie.
„Bunica” litoralului
Numele parcă i-a fost predestinat, Mamaia fiind cea mai veche staţiune a litoralului românesc. A fost amenajată în anul 1906, la 5 kilometri nord de oraşul Constanţa, pe o fâşie de nisip scăldată la răsărit de valurile mării, iar la apus de apa dulce a lacului Siutghiol. Apariţia Cazinoului, vilelor şi reşedinţei de vară a regelui Ferdinand, după anul 1916, a dus la o dezvoltare rapidă a staţiunii, Mamaia „întinerind” şi ajungând la ceea ce este în zilele noastre.
Riviera Turciei
Antalya este un oraș în sudul Turciei, situat la poalele munților Taurus. Are o populație de 700.000 de locuitori şi este una din cele mai importante stațiuni de pe litoralul mediteranean (fiind supranumită și capitala „Rivierei turcești”). Printre obiectivele turistice majore se numară Muzeul regional al Antalyei (cu o bogată colecție arheologică), cartierul vechi al orașului, numit Kaleiçi, unde se află porțile împăratului Hadrian (sec. II), muzeul Kaleiçi (în incinta fostei biserici ortodoxe Sf. Gheorghe), mai multe moschei din perioada otomană, printre care și ruinele moscheii Korkut, construită în secolul al II-lea ca și templu roman, transformat ulterior în biserică creștină și apoi, în secolul al XV-lea, în moschee ș.a. Este un important port și aeroport internaţional.