miercuri, 25 iulie 2012

Publicat la 7/25/2012 01:27:00 p.m. de Anonim

Encefalită de la muşcătura unei căpuşe, la Moşna. Suspiciune de îmbolnăvire la Brateiu

În judeţul Sibiu a apărut, după doi ani de zile, primul caz confirmat de encefalită de căpuşă, în Moşna. Tot în nordul judeţului, la Brateiu,  un alt caz este aproape confirmat după investigaţiile făcute de specialiştii clujeni. Primele teste au fost pozitive şi acum se lucrează la un al doilea set de analize. Peste 1.000 de sibieni au fost muşcaţi de căpuşe, de la începutul anului.

Autor: Aurelian LUNGU

Un cioban în vârstă de 33 de ani, din comuna Moşna, fost spitalizat în Secţia de Infecţioase din Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu, informează Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Sibiu, printr-un comunicat de presă. "[Îmbolnăvirea - n. red.] s-a confirmat după primirea buletinelor de analiză de la Centrul Regional de Sănătate Publică Cluj-Napoca, în cursul zilei 24 iulie. Pacientul este un tânăr de 33 ani, cioban din localitatea Moşna. El a fost externat după 23 de zile de spitalizare, cu stare clinică bună", arată Simona Berariu, purtătoarea de cuvânt a DSP Sibiu.
De asemenea, un localnic din Brateiu a fost tratat de encefalită de căpuşă, în Secţia de Infecţioase a Spitalului Municipal din Mediaş. Acesta este suspectat de encefalită de căpuşă, diagnostic confirmat de Laboratorul din Cluj, unde se prelucrează în prezent un al doilea rând de analize. "Avem până acum confirmat un caz de encefalită de căpuşă, un altul probabil şi un caz infirmat de analizele făcute la Cluj. În judeţul Sibiu s-au înregistrat mai multe cazuri în 1999, la Mihăileni, iar ulterior au mai fost cazuri sporadice de encefalită de căpuşă, cel mai recent caz fiind cel din 2010. În prezent starea celor trei pacienţi de la care am recoltat probe pentru encefalită de căpuşă este bună, nu există niciun pericol, au beneficiat de tratamentul corespunzător", a precizat Adela Morar, directorul executiv adjunct al DSP Sibiu, citat de Agerpres.
Un al treilea pacient care a fost suspectat de encefalită de căpuşă, diagnostic care nu s-a confirmat la Laboratorul din Cluj, este un bărbat din Avrig, care a fost tratat şi externat din Secţia de Infecţioase a Spitalului Clinic Judeţean din Sibiu, mai relatează Agerpres.
Cunoscut ca judeţul cu cele mai multe cazuri de pacienţi muşcaţi de căpuşe şi cu Lyme, judeţul Sibiu este primul din România unde există şi o comisie la nivelul Prefecturii şi al instituţiilor deconcentrate care se ocupă de această problemă. Din datele DSP, de la începutul anului au fost numărate 56 de cazuri de pacienţi cu Lyme, faţă de 161 în 2011. Peste 1.000 de sibieni au fost muşcaţi de căpuşe de la începutul anului. A existat şi suspiciunea că un fost jurnalist ar fi murit din cauza bolii Lyme, însă în urma unei anchete, DSP a infirmat diagnosticul, spunând că altă boală ar fi fost cauza decesului.

Encefalita de căpuşe este cauzată de virusul encefalitei de căpuşe (Tick Borne Encephalitis - TBE)Căpuşele acţionează atât ca vector, cât şi ca rezervor pentru virusul TBE. Principalele gazde sunt rozătoarele mici, oamenii fiind numai gazde accidentale. Animalele mari sunt gazde de hrănire a căpuşelor, dar nu joacă un rol în menţinerea virusului. Cazurile de encefalită de căpuşe se întâlnesc în perioada de activitate maximă a căpuşelor (aprilie – noiembrie).
Transmiterea virusului la om se realizează pe următoarele căi:

  • pe cale cutanată, prin muşcătura de căpuşă infectată;
  • pe cale digestivă, prin consum de lapte sau produse lactate neprelucrate termic, provenite de la animale parazitate de căpuşele infectate (capre, oi, vaci);
  • pe cale respiratorie sau digestivă, prin inhalarea sau ingestia accidentală a prafului cu dejectele sau resturile uscate ale căpuşelor infectate.

Transmiterea interumană este neobişnuită.

Simptomatologie
Perioada de incubaţie este de obicei cuprinsă între 7-14 zile şi este asimptomatică. O perioadă mai scurtă a fost observată după consumul de lapte.
Urmează perioada de boală, cu evoluţie bifazică:
1. faza iniţială (viremică), cu durată de 2-4 zile, cu simptomatologie necaracteristică: febră, stare de rău, anorexie (lipsa poftei de mâncare), mialgii (dureri musculare), cefalee (dureri de cap), greaţă şi/sau vărsături. Perioada asimptomatică - cu durata de 4-7 zile, caracterizată prin afebrilitate (lipsa febrei) şi ameliorarea sau dispariţia simptomatologiei din faza iniţială.
2. faza secundară (invazivă), care apare la 20-30% dintre pacienţi, cu durată de 1-3 săptămâni (în absenţa complicaţiilor), cu febră şi instalarea graduală a simptomelor: meningitice (cefalee, durere de ceafă); encefalitice (somnolenţă, confuzie, tulburări senzoriale şi/sau motorii, cum ar fi paraliziile), meningoencefalitice (ambele).
La circa 2/3 dintre bolnavii infectaţi cu virusul TBE se observă numai faza viremică (prima). La cealaltă treime se observă cursul tipic al infecţiei, cu cele două faze, care include şi afectarea neurologică.
Perioada de convalescenţă poate fi lungă, iar incidenţa sechelelor poate varia între 30-60%, cu simptome neurologice pe termen lung sau permanente.
Frecvenţa sechelelor prin paralizii permanente este apreciată la 2-4%.
Sechelele neuropsihiatrice au fost raportate la 10-20% dintre pacienţi.
Boala este foarte rar fatală şi depinde de subtipul de virus:1-2% în forma encefalitei de căpuşe europene, 20% în forma asiatică.
Decesul se produce la 5-7 zile de la apariţia simptomelor neurologice.


Prevenirea infecţiei cu virusul TBE este posibilă prin:

  • măsuri nespecifice - comportament adecvat în situaţii de risc pentru parazitarea cu căpuşe: îmbrăcăminte, repelenţi, procedură corectă în post expunere la căpuşă;
  • măsuri de supraveghere şi combatere entomologică în teritorii la risc;
  • măsuri de profilaxie specifică: vaccinare contra encefalitei de căpuşă centro-esto-europeană (vaccin cu virus inactivat Encepur® Chiron Behring; FSME Immun® Baxter), prin administrarea a trei doze în imunizarea de bază (0, 1, 6-12 luni) sau utilizând schema de imunizare rapidă (în funcţie de instrucţiunile producătorului) şi revaccinare la fiecare 3-5 ani , în funcţie de riscul de expunere. Cele două produse imunogene pentru encefalita de căpuşe sunt condiţionate în forme de admnistrare pentru copii şi adulţi – conform prospectului de utilizare.

După infecţia naturală (cel mai frecvent inaparentă) imunitatea este lungă, pe viaţă.

    Trimite prin e-mail