vineri, 13 iulie 2012

Publicat la 7/13/2012 01:38:00 p.m. de Anonim

Naţionala, la Mediaş



Echipa naţională de baschet masculin se antrenează, începând de marţi, în Sala Sporturilor din Mediaş. Sub conducerea noului selecţioner, Mladen Ostojic, cunoscut fanilor din România pentru activitatea sa de la BC Piteşti şi CSM Bucureşti, tricolorii pregătesc campania de calificare la Campionatului European de Baschet, care se va desfăşura anul viitor. Selecţionerul bosniac a programat în această săptămână două antrenamente pe zi. „Nu este pentru prima oară când antrenez o echipă naţională. Am mai condus selecţionatele Arabiei Saudite şi Bosniei. Dar pentru mine este o mare provocare. Am antrenat în România trei echipe diferite şi cunosc jucătorii de la naţională. Este o provocare pentru că timpul până la campania de calificare este foarte scurt: în mai puţin de o lună trebuie să sudez o echipă competitivă", explică Ostojic.

România face parte din grupa D, alături de Bosnia, Olanda, Georgia şi Letonia. „Jucăm cu echipe foarte puternice. Au o şcoală bună de baschet, cu tradiţie, şi jucători care activează în NBA. Noi avem o echipă tânără, ne lipsesc jucătorii experimentaţi şi voi încerca în această lună să pregătesc echipa pentru a lupta la fiecare meci”, nu a ascuns tehnicianul Ostojic. Înaintea debutului la Eurobasket 2013,  echipa naţională va participa la două turnee de verificare, în Ucraina şi Israel. (A. L.)

    Trimite prin e-mail