miercuri, 18 iulie 2012

Publicat la 7/18/2012 11:48:00 a.m. de Anonim

Şi pietonii băuţi sunt pericole în trafic


Aseară, în jurul orei 22.10, un bărbat în vârstă de 48 ani, din Brateiu,  s-a angajat în traversarea DN 14, prin loc nepermis şi fără să se asigure, moment în care a fost surprins şi acroşat frontal de un autoturism condus regulamentar de către un tânăr în vârstă de  21 ani, domiciliat în municipiul Mediaş. Pietonul, rănit uşor, a fost transportat la Spitalul Municipal Mediaş. "Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcoltest, rezultatul fiind de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, pietonul a fost testat cu aparatul alcoltest, rezultatul fiind de 1.35 mg/l alcool pur în aerul expirat. Cercetările continuă în acest caz", informează un comunicat de presă al IPJ Sibiu.
Tot ieri, pe strada Protopop Moldovan din municipiul Mediaş, un şofer bistriţean în vârstă de 30 ani nu s-a asigurat la manevra de mers înapoi şi a lovit un pieton în vârstă de 52 de ani, care mergea pe carosabil. Şoferul nu era băut, în schimb victima, care a ajuns la spital, avea 0,96 mg/l alcool pur în aerul expirat. Biroul Rutier Mediaş continuă cercetările. (A. L.)
    Trimite prin e-mail