Culoarea e sfântă, iar îmblânzitorii ei ajung să descifreze secretele luminii, pe care-o aştern în tablouri. Artistul plastic medieşean Viorel Anton Pustian are 66 de ani, este pensionar, iar după o viaţă pe tărâmul picturii laice, de 17 ani s-a dedicat picturii de icoane şi iconostase.
Autor: Milu OLTEAN
Munca lui se vede în Biserica Sfânta Treime din cartierul Vitrometan, în bisericuţa din cimitirul ortodox şi în multe alte bisericidin nordul judeţului, dar şi în cele câteva sute de icoane realizate de medieşean.
Viorel PUSTIAN | pictor iconar: „Primele icoane le am încă la mine în cameră. Era o stare specială. E un ritual, rugăciune, o stare aparte, eşti tu cu tine şi cu Dumnezeu. Am început greu, sunt anumite canoane de respectat în iconografia ortodoxă, pe care a trebuit să le învăţ.”
Din suferinţă, spre artă
La vârsta de 15 ani, Pustian a trecut printr-o grea încercare, atunci când în urma unei gripe netratate a suferit o afecţiune a sistemului nervos, care i-a paralizat ambele picioare. Medicii i-au mai dat puţine şanse de viaţă, însă tânărul s-a încăpăţânat să lupte şi s-a refugiat în desen. Până la 22 de ani, a stat acasă, iar alinarea sa erau culorile, cărora a început să le descifreze secretele. „După 7 ani de paralizie mi-am revenit. Aveam talent la desen, dar cred că m-am apucat mai serios de treabă pentru că nu doream să fiu inutil. Făceam imitaţii după diferite desene şi câştigam ceva bani. Când mi-am revenit din boală, cineva mi-a spus că se înfiinţează la Mediaş Universitatea Populară şi a adus un profesor de arte de acolo, Petre Dumbrăveanu, să mă vadă. Acesta i-a spus mamei mele că pictura va fi pâinea mea. Am studiat, apoi am avut o serie de expoziţii în oraş, în judeţ, chiar şi la Bucureşti. M-am angajat la fabrică la Vitrometan, am lucrat ani buni acolo, dar în 1988 am plecat din fabrică şi mi-am luat atestat de liberă practică”, ne-a povestit el.
 |
| De aproape 20 de ani, Viorel Pustian şi-a supus chemării divine tot sufletul şi toată puterea sa creatoare |
Pictor de icoane şi iconostase
S-a gândit că ar putea face bani frumoşi pictând icoane, dar curând şi-a dat seama că lumea nu e prea interesată. Nici regimul nu era favorabil. Aşa că a făcut peisaje, natură moartă, portrete şi mărturiseşte că a câştigat decent din arta sa. Prin ’94 s-a decis să revină la visul său. „Prima lucrare serioasă s-a ivit prin ’94-’95, atunci când am pictat iconostasul din demisolul bisericii din cartierul Vitrometan, unde se ţineau slujbele atunci. A urmat apoi bisericuţa din cimitirul ortodox, pe care am pictat-o integral, au urmat alte şi alte biserici, în total 14 din Mediaş şi din nordul judeţului. E un sentiment extraordinar când asamblezi lucrarea, când o vezi în ansamblu”, descrie Pustian.
Lacrimi şi sfinţi
Chiar dacă a avut ultima expoziţie undeva în anii ’80, că n-a renunţat cu totul la pictura laică, ba dimpotrivă, atunci când a avut inspiraţie s-a lăsat condus de muze. Într-una din camerele casei sale, are picturi cu Eminescu şi Beethoven, dar şi alte lucrări, care stau cuminţi printre sfinţi. Poate că într-o zi se va încumeta să le arate şi medieşenilor, într-o expoziţie, tot ceea ce a zămislit îmblânzind culorile. „Cred că întotdeauna e loc de mai bine. Când am terminat de pictat bisericuţa din cimitir, a venit protopopul Găban şi ne-a întrebat dacă putem face o biserică mai frumoasă decât cea pe care o terminasem. I-am spus că da şi, în glumă, a spus că ne ia scara. Era o pildă veche, dar eu cred că întotdeauna poţi face lucruri mai bune. Aşa am crezut dintotdeauna”, conchide zugravul de sfinţi.
