12.300 de medieşeni au votat pentru demiterea preşedintelui României, în timp ce 2.200 au pus ştampila pe „nu”. În municipiul de pe Târnava Mare, prezenţa înregistrată la vot a fost de 28,62%. În judeţ au fost sesizate şapte incidente electorale. Unul dintre acestea îl vizează pe primarul Mediaşului, Teodor Neamţu. La nivelul judeţului, prezenţa la urne a fost de 37,39% din numărul total al persoanelor cu drept de vot.
Autor: Alex PÎNTEA
În cele 42 secţii din municipiul Mediaş au fost înregistrate un număr de 14.843 voturi valabil exprimate, dintre care 13.656 au fost alegători de pe listele permanente, iar 1.187 au votat pe liste suplimentare. Astfel, participarea la urne în municipiul nostru a fost de 28,62% dintre persoanele cu drept de vot.
Puţine voturi anulate
Circa 83% din totalul medieşenilor care au venit la urne au votat „da”. Astfel, pentru demiterea preşedintelui suspendat s-au pronunţat 12.301 persoane, în timp ce alte 2.223 persoane au pus ştampila pe „nu”. De asemenea, 211 voturi au fost anulate.
USL jubilează
Preşedintele PSD Mediaş crede că scorul înregistrat la referendum este unul bun, dat fiind boicotul iniţiat de către PDL şi UDMR. Senatorul Viorel Arcaş le-a mulţumit tuturor medieşenilor care au participat la scrutin. „Aş vrea să le mulţumesc medieşenilor care au ieşit la urne, indiferent de opţiunea pe care au avut-o. Am observat că avem mulţi supuşi ai Budei la Mediaş. Consider că este un scor bun, în condiţiile de boicot total”, a comentat Arcaş, într-o conferinţă de presă
PDL-iştii nu au votat
Democrat-liberalii medieşeni nu au venit deloc la urne, după ce s-a decis ca la nivel naţional consultarea publică să fie boicotată. Înainte de referendum, preşedintele PDL Mediaş, primarul Teodor Neamţu, le-a cerut membrilor de partid să nu meargă la urne, iar simpatizanţilor le-a recomandat acelaşi lucru. „Nu am mers să votez. Nu am putut să rămân indiferent la mascarada care se petrece în ţară. Este un circ tragi-comic. Din poziţia pe care o am, văd că nu mai funcţionează nimic în ţara asta, iar la noi sunt numai circuri politice”, afirmă Neamţu.
Incidente electorale
În cursul zilei de duminică, Inspectoratul de Poliţie al judeţului Sibiu a primit şapte sesizări cu privire la producerea unor incidente electorale. Două dintre acestea fac obiectul unor dosare penale. Printre altele, primarul Mediaşului a fost acuzat că s-ar fi dus în piaţa agroalimentară, unde i-a îndemnat pe medieşeni să nu meargă la vot. „Nu este altceva decât o înscenare. Duminică nici măcar nu am intrat în piața agroalimentară, pentru că, în cea mai mare parte, ziua am petrecut-o în sediul PDL. Am fost stupefiat să aflu de acea sesizare telefonică”, a replicat Neamţu. Din cercetările efectuate până acum de poliţişti, acuzaţiile nu se confirmă, întrucât toţi cei audiaţi au declarat doar că ar fi auzit că primarul face propagandă în piaţă, nu au şi asistat la aşa ceva. În urma unui alt incident electoral petrecut la Mediaş, un bărbat s-a ales cu o sancţiune în valoare de 300 lei, pe motiv că a provocat scandal în incinta unei secţii de votare.
37,39% în judeţ
Potrivit reprezentanţilor Biroului Electoral Judeţean Sibiu, prezenţa la vot a fost de 37,39% din numărul total al alegătorilor. Mai exact, s-au mobilizat 37,77% sibieni din mediul urban şi 36,53% din comune şi sate.