Sfânta Evanghelie de astăzi ne vorbeşte din nou de Mântuitorul nostru Iisus Hristos, vindecător de suflete şi de trupuri, vindecând, de această dată, un lunatic. O boală grea, care e pusă pe seama unor dereglări, a unor devieri destul de puternice ale minţii omeneşti.
Autor: Î. P. S. Dr. Laurenţiu,
Mitropolitul Ardealului
Un om din mulţimea care Îl înconjura pe Hristos se apropie de Mântuitorul, căzând în genunchi şi zicând: „Doamne, miluieşte pe fiul meu, că este lunatic şi pătimeşte rău, căci adesea cade în foc şi adesea în apă“. Vedem cum părinţii pot fi mijlocitori pentru copiii lor la Dumnezeu, atât în cele trupeşti, cât, mai ales, în cele duhovniceşti. Este, de fapt, ceea ce Biserica face de veacuri pentru fiii săi duhovniceşti, rugăciunea înălţată la Cer, la Dumnezeu, pentru sănătatea trupească şi sufletească a credincioşilor.
Deci copilul omului aceluia - copil căruia nu i se spune vârsta - era chinuit de diavol, care îl purta pretutindeni, aruncându-l în foc şi adesea în apă. Omul acesta, tatăl copilului, mai vine însă cu un adaos: „Şi l-am dus la ucenicii Tăi şi n-au putut să-l vindece“. De remarcat că, înainte de a veni direct la Mântuitorul, tatăl acesta apelează, mai întâi, la ucenicii Domnului, la cei care, chiar şi înainte de a primi deplin harul şi puterea slujirii, se vede că şi ei vindecaseră mulţimile şi le dăruiseră alinare. Domnul nu îl întreabă pe tată de ce nu a venit pentru început la El, ci ceartă demonul, îl scoate din copil şi copilul este vindecat în ceasul acela.
Credinţa face totul
De ce nu au putut ucenicii lui Hristos să facă această minune? Ne spune tot Mântuitorul: „Pentru puţina voastră credinţă“. Şi mai adaugă Hristos: „Dacă veţi avea credinţă cât un grăunte de muştar, veţi zice muntelui acestuia: Mută-te de aici dincolo! şi se va muta; şi nimic nu vă va fi vouă cu neputinţă!“
Această condiţie a minunii vindecării o spune Mântuitorul nu numai ucenicilor, ci nouă, tuturor, pentru că fiecare dintre noi avem de vindecat câte ceva dintr-ale noastre, de îndreptat câte ceva la viaţa noastră, în drumul nostru către Dumnezeu. Bobul de muştar în sine este foarte mic. De aceea grăuntele de muştar e, poate, cea mai mică unitate de măsură posibilă a credinţei noastre. Atât ni se cere pentru a face minuni în viaţa noastră şi a semenilor noştri. Numai să avem această credinţă, chiar şi atât de mică!
O pildă pentru toţi creştinii
Minunea aceasta a rânduit-o Mântuitorul Iisus Hristos să-l slobozească pe acest om înfricoşat de puterile diavolului, dar, mai ales, să ne arate nouă, tuturor, că ispita diavolului poate fi uşor învinsă, prin post şi rugăciune, prin apropierea de Dumnezeu şi primirea lucrărilor Sale sfinţitoare. Prin primirea celor Sfinte, prin împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Mântuitorului Hristos, prin ungere cu Sfântul Mir etc. Prin aceste elemente, care ne păzesc viaţa, care ne ocrotesc pe noi.
Cât este de mare ispita diavolului şi ce putere are el asupra noastră? Se pune întrebarea: Are diavolul putere de la el? Dacă ar fi aşa, atunci ar exista o luptă între două forţe. Între bine şi rău, cum eram noi învăţaţi să credem. Nu este aşa! Diavolul are numai o îngăduinţă de la Dumnezeu ca să ne ispitească, pentru ca noi să putem obţine victoria împotriva lui. Ce mare bucurie are sufletul creştin când dobândeşte ceva!
Post şi rugăciune
Domnul tocmai asta vrea să ne facă să înţelegem aici, că nu e vorba numai de această credinţă cât un bob de muştar pentru a face deplin lucrările Sale. Mai avem nevoie şi de post şi de rugăciune.
Să luăm aminte, aşadar, la bobul de muştar al credinţei noastre şi să înţelegem că numai fiind creştini adevăraţi putem să ne vindecăm de bolile noastre, de nenorocirile noastre, cerându-I lui Hristos izbăvirea.
