Duminica aceasta, a unsprezecea după Rusalii, ne propune să medităm pe marginea temei iertării aproapelui. Şi, ca temei scripturistic pentru iertare, astăzi avem Evanghelia Datornicului nemilostiv, de la Sf. Ev. Matei, capitolul 18, versetele 23-35.
Autor: Î. P. S. Dr. Laurenţiu Streza,
Mitropolitul Ardealului
Una dintre slugi are o datorie extrem de mare, chiar şi pentru zilele noastre: zece mii de talanţi! Cifra aceasta, de zece mii, e folosită de Hristos tocmai pentru a arăta ce mare era această datorie, a slugii, către stăpânul său. Iar suma aceasta era atât de mare, încât, pentru a o plăti, sluga trebuia să-şi vândă ce avea mai scump şi mai de preţ: femeia şi copiii. Plus tot ce mai avea. Şi nici atunci nu ştim dacă ar fi adunat suma întreagă pentru achitarea datoriei.
Ce face atunci datornicul? Cade în genunchi şi îl roagă, îl imploră pe stăpân: „Doamne, îngăduieşte-mă şi-ţi voi plăti ţie tot! Iar stăpânul - ne spune mai departe Sf. Evanghelie -, milostivindu-se de el, i-a dat drumul şi i-a iertat şi datoria“.
Pilda vieţii noastre
Evanghelia de astăzi este evanghelia vieţii noastre, pilda vieţii noastre. Cu toţii suntem slugi netrebnice înaintea lui Dumnezeu. Chiar credincioşi fiind, cădem înaintea lui Dumnezeu mereu, cerând iertare pentru datoriile noastre. Asta, în cazul cel mai bun, când ne amintim de Dumnezeu şi ne plecăm genunchii în faţa marii Lui milostiviri. Cei mai mulţi dintre noi însă nici nu ne mai amintim măcar că avem aceste datorii către Dumnezeu. Şi pentru câte nu trebuie noi să-I fim recunoscători lui Dumnezeu? Tot ce avem noi este darul lui Dumnezeu. În tot ce ne înconjoară, în ceea ce primim Îl vedem pe Hristos.
Sluga aceasta însă, după ce i se iartă datoria, se întâlneşte cu o altă slugă, asemenea lui, care avea datorie către el cam la o sută de dinari. Şi îl prinde de gât pe acesta, zicându-i: „Plăteşte-mi, că eşti dator!“ Şi, pentru că nu avea de unde să îi plătească, l-a aruncat în închisoare, până ce îşi va plăti datoria.
Exemplul lui Hristos
„Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri...“, spunem cu toţii în rugăciunea Tatăl nostru. Şi cu toţii ne regăsim, şi de această dată, în datornicul acesta nemilostiv, care îl sugrumă pe cel asemenea lui şi îl închide pentru că nu i-a achitat la timp datoria. De aceea spuneam la început că Evanghelia de astăzi este, pe lângă a datornicului nemilostiv, şi una a iertării aproapelui.
Discuţia cu Petru
Înainte de pilda aceasta, are loc o discuţie între Hristos şi Petru. „De câte ori - Îl întreabă Sf. Ap. Petru pe Hristos - va greşi faţă de mine fratele meu şi noi vom ierta lui? Oare până de şapte ori?“ Şi îi răspunde Mântuitorul nostru Iisus Hristos: „Nu-ţi zic ţie până la şapte ori, ci până la şaptezeci de ori câte şapte!“
Trebuie să avem foarte mare grijă când aproapele nostru ne caută pentru a ne cere iertare, când ni se solicită iertarea. De şaptezeci de ori câte şapte, adică de fiecare dată când ni se cere iertare, noi trebuie să facem aceasta, să dăruim iertare, să fim asemenea lui Hristos, Care, şi pe Cruce fiind, cere iertare Tatălui pentru cei care Îl batjocoresc şi Îl ucid. De fiecare dată, însă, iertarea noastră trebuie să fie sinceră, reală, asemănătoare uitării.
A ierta cu bucurie
A ierta înseamnă, de aceea, a uita cu totul neplăcerea pe care ţi-a creat-o cineva, a ierta cu bucuria cu care iartă Dumnezeu pe cel care vine înaintea Sa, cerându-I iertare de păcate. Ştim, este foarte greu aceasta. Însă Hristos ne-a arătat că se poate şi că aceasta este calea pe care trebuie să păşim pentru a ajunge în Împărăţie.
Să luăm aminte, aşadar, la taina iertării, la care Bunul Dumnezeu ne cheamă astăzi, pentru a ne dărui, la rândul nostru, iertare de greşelile şi de păcatele noastre. Amin.
