sâmbătă, 4 august 2012

Publicat la 8/04/2012 01:41:00 p.m. de Redacţie

Prestaţia socială se suspendă după neprezentarea persoanei cu handicap la a doua convocare


Suspendarea dreptului de asistenţă socială sub formă de prestaţii sociale este dispusă numai după neprezentarea persoanei la cea de-a doua convocare, şi nu odată cu declanşarea procedurii de reevaluare, potrivit modificărilor aduse Legii 448/2006, care au intrat în vigoare din 26 iulie, informează Mediafax.



Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale (MMFPS) a anunţat, ieri, că Legea 136/2012 privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 84/2010 pentru modificarea şi completarea Legii 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap a fost publicată în 23 iulie în Monitorul Oficial şi a intrat în vigoare începând cu data de 26 iulie 2012. Actul normativ abrogă articolul potrivit căruia persoanelor cu handicap grav li se acorda indemnizaţia lunară, indiferent de opţiunea acestora. "Suspendarea dreptului de asistenţă socială sub formă de prestaţii sociale este dispusă numai după neprezentarea persoanei la cea de-a doua convocare şi nu odată cu declanşarea procedurii de reevaluare", a precizat MMFPS.

Reevaluarea, doar la DGASPC

De asemenea, reevaluarea nu va mai fi făcută de specialiştii din Lista naţională, ci de serviciul de evaluare complexă din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, la sediul acestuia, cu participarea unui reprezentant al structurii de specialitate din Ministerul Muncii. În actul normativ, sintagma "decizie de anulare" a fost înlocuită cu "decizie de neîncadrare în grad şi tip de handicap", iar efectele produse de deciziile de anulare emise în baza OUG 84/2010 se constituie numai pentru perioada ulterioară emiterii acestora. "Modificările şi completările aduse de actul normativ reprezintă o acţiune reparatorie faţă de persoanele cu handicap, în ceea ce priveşte abaterile de la respectarea drepturilor omului pe care OUG nr. 84/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap le-a generat", a precizat MECTS în comunicatul citat.

Ministru nou, măsuri noi

Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, anunţa, în 9 iulie, că a modificat legislaţia privind evaluarea persoanei cu handicap şi a dispus noi verificări la Sibiu, după ce au fost semnalate abuzuri, stabilindu-se că persoane cu handicap chemate la evaluare au fost hărţuite şi chiar lovite cu pumnul în spate. Mariana Câmpeanu a preciza că a modificat legislaţia privind evaluarea şi încadrarea în grad de handicap întrucât comisia administrativă nu ar fi avut dreptul să anuleze certificate de încadrare. Ministrul a adăuga că vor fi făcute modificări şi în cazul comisiei de evaluare, iar în judeţul Sibiu a început deja o reverificare a evaluărilor care au fost făcute, întrucât s-au primit foarte multe reclamaţii privind anularea de certificate de handicap pe nedrept, dar şi modul de comportament al comisiei de evaluare. "În orice ţară, sistemul de asigurări sociale se încearcă a fi fraudat, dar acest lucru nu trebuie să ducă la situaţii abuzive. Această comisie s-a purtat abuziv. Persoanele chemate la evaluare au fost hărţuite, lovite cu pumnul în spate, strânse de nas. Spun ce s-a reclamat şi ce s-a confirmat ulterior la Sibiu. Au fost nereguli şi din punct de vedere administrativ, toate actele având aceeaşi dată şi s-a eliminat dreptul la contestaţie", a spus atunci ministrul Muncii.

Boitan: "Abuzuri inacceptabile"

Mariana Câmpeanu a precizat că la Sibiu s-a dispus cercetarea administrativă a membrilor comisiei de evaluare, în special a preşedintelui comisiei.Senatorul PNL Minerva Boitan declara, în 29 iunie, că s-au făcut "abuzuri inacceptabile" la Sibiu, în cadrul reevaluărilor dosarelor de încadrare într-un grad de handicap făcute de Comisia Superioară de Evaluare a Ministerului Muncii, care nici nu era legal constituită. Potrivit senatorului liberal, unele persoane s-au adresat instanţei, altele au depus adrese la Ministerul Muncii. Senatorul PNL preciza că a iniţiat un proiect de modificare a OUG 84/ 2010 care prevede, printre altele, ca persoanele care au un handicap ireversibil să nu mai fie chemate la revizuire, iar persoanelor cărora li s-au creat debite să le fie suspendate de drept.
Câteva sute de persoane din Sibiu, printre care personalităţi publice locale, au primit certificatul de încadrare în grad de handicap în mod fraudulos, Comisia Superioară de Evaluare estimând că prejudiciul ajunge la zeci de milioane de lei. Majoritatea persoanelor publice din Sibiu care au primit în mod fraudulos certificate de handicap sufereau, teoretic, de astm bronşic şi bronhopneumopatie cronică, beneficiind astfel de deducerea impozitului pe venit sau de pensionare anticipată, potrivit informaţiilor comunicate de Ministerul Muncii anul trecut, în urma verificărilor.

Sursa: Mediafax
    Trimite prin e-mail