vineri, 24 august 2012

Publicat la 8/24/2012 01:00:00 p.m. de Redacţie

Şanse bune pentru o victorie


Gaz Metan vrea victoria în partida cu CS Severin, care deschide runda cu numărul 6 a Ligii I.


Autor: Alex PÎNTEA

După ce au învins, luni, în deplasare, Viitorul Constanţa, alb-negrii vor să lege şirul victoriilor şi să obţină al doilea succes consecutiv într-un interval de cinci zile. Adversarul din această seară are doar două puncte până în prezent, ambele obţinute în ultime două etape, atunci când a remizat pe teren propriu cu Universitatea Cluj şi în deplasare cu Astra Ploieşti. „Pentru noi, partida cu CS Severin reprezintă o şansă importantă de a lega două victorii şi, implicit, de a urca în campionat. Chiar dacă adversarul este o echipă nou-promovată, ne aşteptăm la o partidă dificilă, pe care însă noi ne-o putem face mai uşoară. Trebuie însă să reuşim să ne facem jocul, să fim mai concentraţi în teren”, anticipează tehnicianul Cristian Pustai.

1-0 cu Viitorul lui Hagi

Etapa trecută, desfăşurată luni, Gaz Metan a învins la limită Viitorul Constanţa şi a obţinut primul succes din noul sezon. Formaţia lui Cristian Pustai a avut şansa să deschidă scorul în minutul 14, atunci când Buş a fost faultat în careul de 16 metri, iar centralul întâlnirii a indicat punctul cu var. Florin Dan a executat slab lovitura de pedeapsă, iar Vîtcă a reuşit să îşi menţină poarta imaculată. La aceeaşi fază, constănţenii au rămas în zece oameni, după ce Larie a văzut cartonaşul roşu din postura de ultim apărător. În minutul 68, formaţia gazdă a rămas în nouă oameni: Toşca a primit al doilea galben. Golul izbăvitor a venit, în cele din urmă, în minutul 87, atunci când Victoraş Astafei l-a învins pe Vîtcă cu un şut din careul mic.

    Trimite prin e-mail