La Liturghia arhierească, atunci când se cântă imnul îngeresc „Sfinte Dumnezeule”, pe care îngerii îl cântă în cer, arhiereul rosteşte o rugăciune: „Doamne, Doamne, caută din cer şi vezi şi cercetează via aceasta, pe care a sădit-o dreapta Ta, şi o desăvârşeşte pe ea”.
Autor: ÎPS Dr. Laurenţiu Streza, Mitropolitul Ardealului
Cuvintele acestea se potrivesc cu Evanghelia pe care a rânduit-o Biserica în această duminică, cu pilda stăpânului ce a plantat vie şi cu slugile nevrednice. Întâi de toate, însă să vedem ce sunt pildele? Suntem conştienţi că tot ce se citeşte în Biserică, toate textele Evanghelice nu sunt de la oameni. De aceea, nici tălmăcirea lor nu poate să fie de la oameni. Cuvintele pe care le avem în Scriptură sunt de la Hristos, sunt cuvintele Sale. Ca să înţelegem de ce e nevoie de tălmăcire, de explicare – pe care nu poate s-o dea decât Biserica, prin cei pe care Biserica i-a ales, i-a învăţat, i-a instruit a vorbi şi i-a hirotonit –, pentru ca oamenii să poată înţelege misterul credinţei, să înţeleagă Tainele, care sunt mai presus de mintea noastră, Hristos S-a folosit şi de cuvinte, în mod direct, dar şi de pilde sau parabole. Ele sunt multe în Scriptură.
Ce a făcut Mântuitorul?
Iată cum, folosindu-Se de o pildă, din munca agricultorilor, ne învaţă ce e Împărăţia lui Dumnezeu. Dacă ar fi zis doar aşa, teoretic: „Cuvântul lui Dumnezeu vine în inima voastră şi dacă rodeşte rodeşte, dacă nu, nu; depinde de inimile voastre”, ar fi înţeles oamenii mult mai greu. Dar a zis: Iată, aşa cum voi aruncaţi sămânţa în pământ, tot aşa şi cuvântul lui Dumnezeu vine spre inimile voastre şi inimile voastre sunt aşa cum este pământul, cu neajunsurile lui. Şi acum, apropiindu-Se de aceşti oameni care îşi puneau dragostea lor în munca câmpului, pentru ca rezultatele să fie pe măsură, a zis: Tot aşa Împărăţia lui Dumnezeu se va asemăna cu un om, un stăpân, ce şi-a săpat vie. Ce înseamnă a săpa via? Înseamnă a lucra ceea ce Dumnezeu ţi-a dat să faci. Cine e stăpânul viei? Nu este altul decât Dumnezeu, Care a creat lumea. De aceea spunem noi, la rugăciunea aceasta arhierească: „Doamne, Doamne, caută din cer şi vezi şi cercetează via aceasta...”; iar a doua oară spunem „lumea aceasta”; deci via este lumea zidită de El.
Via
Lumea a fost pregătită de Dumnezeu, dându-i tot ceea ce îi era necesar pentru ca să o poată câştiga Mântuitorul. A făcut un gard, adică a dat o lege, o învăţătură. Totdeauna, cuvântul lui Dumnezeu pentru noi e pavăză. Apoi, a pus ceva stăpânul acolo, în mijlocul viei: un altar de jertfă. În istoria veche a Vechiului Testament, pentru ca omul să aibă legătură cu Dumnezeu, a pus în mijlocul comunităţii un altar de jertfă şi le-a spus: Aduceţi din munca voastră prinos lui Dumnezeu! Altarul de jertfă pe care-l avem noi astăzi nu mai este ca altarul acela pe care se dă foc roadelor aduse. Ne aducem aminte de jertfa lui Cain şi a lui Abel. Unul a adus mielul cel mai gras, iar celălalt snopul cel mai slab. Noi ne aducem acum dragostea noastră şi prinosul nostru prin darul de pâine. Pâinea reprezintă munca şi dragostea noastră. O aducem la Biserică pentru ca, din ea, din prescură, să se facă Sfânta Împărtăşanie, vinul să se transforme în Sângele lui Hristos, şi apoi noi – iată roadele, că deja avem roade –, să ne împărtăşim cu Trupul şi Sângele Mântuitorului Hristos.
Biserica are deci turn de veghere. Este turnul de unde veghează Stăpânul ca să nu vină duşmanii şi să strice roada. În privinţa aceasta, iată, Scriptura îl numeşte în pildă turn de veghe.
„Turn de veghe“
Dar ce-au făcut fraţii, de care ne e milă? Şi-au luat ei de la ei puterea şi au făcut acea revistă – Turn de veghe – şi vă agasează pe stradă şi spun: Iată, noi suntem în Turnul de veghe. Dar vă învaţă că nici nu există Hristos; ei nu-L recunosc ca Dumnezeu. Turnul de veghe îl avem în inimă, în Biserică... Şi când îi auziţi clopotul şi staţi acasă, să ştiţi că îngerul e aici şi plânge. Iar dacă aceşti fraţi intră prin ograda noastră, să le spunem: Eu am gard. Ştiu că pe poarta aceasta doar Păstorul cel bun intră. De ce săriţi gardul? De ce vreţi să ne faceţi pe noi creştini, când noi suntem de două mii de ani creştini? Trebuie să aşteptăm să vină din America marii evanghelişti sau marii vindecători? Eu vă sfătuiesc să vă apăraţi credinţa nu cu ciomagul, ci cu arma dreaptă a credinţei şi, mai ales, cu arma pe care ne-a lăsat-o Hristos: Semnul Sfintei Cruci.
Să ne rugăm împreună
Când îi vedeţi pe aceşti oameni, încercaţi să vă apropiaţi de ei, să vă rugaţi împreună şi să le spuneţi aşa: Să vă faceţi Semnul Crucii – pentru că ei fug de Cruce – şi să ziceţi: Mântuitorul Hristos, Care S-a răstignit pe Cruce, să fie cu voi. Maica Domnului, care ne păzeşte pe noi, să vă păzească şi pe voi. Haideţi să ne rugăm împreună şi, dacă ne putem ruga cu Semnul Crucii, dacă ne putem ruga în faţa icoanelor pe care le avem de la strămoşii noştri, care sunt, de fapt, chipuri ale dumnezeirii apropiate de noi, dacă ne putem ruga cu această armă şi pavăză şi o putem chema pe Mama noastră, atunci, fraţilor, haideţi la noi, mergem în Biserică şi ne rugăm. Dacă nu, căutaţi-vă biserica în altă parte.
Imaginea bisericii
În această pildă avem imaginea Bisericii. De aceea este numită şi Pilda slugilor neascultătoare, pentru că Stăpânul, după ce a pus rânduială, a dat Biserica aceasta în slujire poporului iudeu, în istoria de până la venirea lui Hristos, dar nu a dat roadele pe care le-a dorit Dumnezeu. Şi, atunci, a trimis din când în când pe mesagerii Săi, proorocii. Ce-au făcut ei cu proorocii? Exact ce spune Iisus în pildă: pe unii i-au bătut, pe alţii i-au ucis cu pietre. Apoi a trimis alte slugi, alţi mesageri, dar le-au făcut la fel şi acestora. Şi, la urmă, Dumnezeu a hotărât să-L trimită pe Fiul Său. Şi ce-au făcut? Ce-au răspuns mai-marii poporului iudeu? Când au văzut minunile lui Iisus, au zis: „Cu domnul dracilor scoate pe draci”. Când au văzut învieri din morţi, nu au ştiut cum să răspundă. L-au hulit când au văzut că l-a înviat pe Lazăr. Au zis: „Gata! Să-L omorâm, să încheiem cu El”. L-au ucis! Se încheie pilda cu aceste cuvinte „Ce va face stăpânul viei când va veni şi va cere socoteala slugilor?”. Şi ce a spus? „Pe cei răi cu rău îi va pierde, iar via o va da altora, care vor aduce roade la vreme”.
Toţi suntem lucrători
Lucrători în via Domnului nu sunt doar preoţii, în primul rând. Pilda se referă, mai ales, la cei puşi în fruntea poporului ales, arhierei şi preoţi, care L-au dat pe Hristos la răstignire. Toţi am primit, prin Botez, numele de creştini, care vine de la Hristos; toţi suntem lucrători în via Domnului. Numai că fiecare în parte ne gândim cum am putea face noi mai mult şi să-I dăm lui Dumnezeu mai puţin. Parcă ar avea Dumnezeu nevoie de bunătăţile noastre pe care le adunăm! Atunci când, în zi de duminică şi sărbătoare, în loc să venim la biserică, ne chinuim să ne adunăm cele pentru trup mai mult decât în altă zi, ispitiţi de cel rău, suntem slujitorii care au zis: Cum am face până să-l omorâm pe moştenitor şi să câştigăm noi moştenirea? În fiecare duminică, când vine trimisul, îngerul, şi-mi cere socoteală: Unde eşti, creştine?, eu sunt departe, vreau să-mi adun bogăţii. Ne amăgim când credem că-L putem păcăli pe Dumnezeu sau când credem că El e obligat să ne ierte toate păcatele noastre.
Departe de Hristos
Atunci când credem că lucrurile omeneşti au întâietate înaintea celor divine suntem departe de Hristos. De asemenea, când stăm departe de Dumnezeu prin fapta noastră? Când avem impresia că e suficient să credem şi să zicem: Doamne, ştiu că exişti, stau departe, că mi-e frică de Tine, dar ai grijă de mine. Când vine încercarea lui Dumnezeu să nu zici: De ce mă pedepseşte Dumnezeu pe mine? Că eu nu sunt cel mai mare criminal, n-am omorât pe nimeni... Neavând credinţă, nu voi înţelege niciodată nimic, şi revolta mea contra lui Dumnezeu e un mai mare rău pe care îl pun în sufletul meu. Când văd că cei dragi pleacă de lângă mine, mă întristez şi nu pot să nu plâng, dar nu plâng ca cel ce nu are nădejde, ci ştiu că dacă ne-ar pedepsi Dumnezeu după păcatele noastre am fi morţi cu toţii.
Îndemn
Să fim nişte lucrători buni în Via Domnului! Şi când plecăm de la biserică, să zicem: Vino cu mine, Doamne, ca să fii al meu! Dacă mă va prinde noaptea vieţii (moartea), să fiu cu Tine. Şi să primeşti, Doamne, rodul lucrului meu în via Ta! Amin.
