Ca jurnalist dezvolţi, fără să vrei, o obsesie pentru cifre, pentru corelaţii, pentru analize şi supoziţii pe marginea lor. Toate instituţiile comunică în cifre, Poliţia îţi comunică numărul de infracţiuni dintr-un an, Primăria îţi dă numărul celor care plătesc impozit, Evidenţa Populaţiei ţi-i numără pe cei care au decedat într-un an, iar exemplele pot continua. Toate comunicările sunt cifre. Ce există de fapt în spatele cifrelor?
Autor: Milu OLTEAN
Am văzut cu toţii ce vânzoleală au stârnit cifrele, bată-le vina, la Referendum, de parcă am fost blestemaţi să numărăm la nesfârşit. Ba voturi, ba oameni, ba comisii, ba autobuze. Cifrele stârnesc controverse şi, oricât de mulţi numărători am avea în ţara asta, nu cred că va da cineva rezultate reale. Lumea se mişcă, oamenii îşi schimbă situaţia de pe o zi pe alta, există o corelaţie între viteza lucrurilor care se întâmplă în jurul nostru şi viaţa noastră, care prinsă în malaxor se mişcă la fel de repede. Astfel, cred că e greu de surprins realitatea în cifre. Poate doar fotografiată la un moment dat, care moment e destul de greu de crezut că poate fi relevant pentru analize pertinente. Cifrele, de regulă, se aşează cuminţi şi seci în tabele şi se alcătuiesc în tot soiul de comunicări, care luate aşa cum se înfăţişează pot, sau nu, să fie „de bine”, sau „de rău”. Spre exemplu, aflu că în luna august a acestui an în Mediaş au fost înregistraţi 930 de şomeri. Raportat la statistici şi cifre, numărul şomerilor pare să nu fie îngrijorător şi pe mulţi dintre noi ne face să zicem că aşa e trendul şi că nu putem fi noi altfel decât alţii. Dacă ar fi să privim altfel şi să presupunem că fiecare din cei 930 de şomeri este cap de familie, iar fiecare familie are patru membri, situaţia devine niţel mai complicată, pentru că şomajul ar afecta şi direct şi indirect nu mai puţin de 3.720 de persoane. Sucite pe altă faţetă, cifrele pot arăta o realitate şi mai cruntă, dacă ne gândim că din cei 930 de şomeri din Mediaş, să zicem că 200 sunt soţ şi soţie, care mai au 1-2 copii, numai buni de trimis la şcoală. Situaţia devine complicată rău, de-a dreptul dramatică. Ce-ar fi să ne mai aruncăm într-o presupunere şi să zicem că din cei 930 de şomeri, vreo 150 sunt unici susţinători ai vreunei familii, iar vreo 300 sunt persoane care au trecut de 50 de ani şi pentru care şansele de a găsi ceva de lucru în viitorul apropiat în Mediaş sunt aproape nule? Nu-i aşa că situaţia e cumplită? Efectele colaterale presupuse şi calculate pe o cifră aparent seacă pot fi devastatoare pentru o comunitate mică, aşa cum este Mediaşul. La prima vedere inofensiv, numărul şomerilor se dovedeşte a fi o adevărată problemă, mai ales dacă instituţiile abilitate comunică faptul că rata şomajului este în creştere faţă de lunile precedente. În cifre, orice comunicare despre situaţia şomajului este o scriere neagră pe o foaie albă - în realitate, orice cifră reprezintă oameni, o poveste de viaţă, o luptă pentru resurse, pentru un loc de muncă, pentru un trai decent. Cifrele seci din comunicate ascund uneori drame, ascund situaţii fără ieşire, ascund realitatea cruntă şi mai mult decât atât, ascund viaţa. Cea pe care o simţim, o vedem, o cunoaştem şi pe care fiecare dintre noi încercăm s-o facem mai bună.
