vineri, 7 septembrie 2012

Publicat la 9/07/2012 10:10:00 a.m. de Redacţie

Roman, la PSD. Cindrea îl vrea candidat


Organizaţia locală PSD Mediaş are, de astăzi, doi parlamentari. Deputatul Gheorghe Roman a trecut cu arme şi bagaje în tabăra social-democrată, în urma unei negocieri duse cu liderul judeţean Ioan Cindrea.


Autor: Mihai COLIBABA

Mai puţin de jumătate de an a fost de ajuns pentru ca parlamentarul medieşean Gheorghe Roman să constate că nu i se potriveşte haina de independent. După ce a eşuat în încercarea de a obţine fotoliul de primar, Roman crede totuşi că are şanse să rămână deputat şi în legislatura următoare. De aceeaşi părere este şi preşedintele organizaţiei judeţene PSD Sibiu, deputatul Ioan Cindrea, care l-a adus pe Roman în rândurile formaţiunii sale. „Ieri (luni – n. red.) am avut o discuţie hotărâtoare cu dl. deputat Gheorghe Roman şi cu dl. senator Viorel Arcaş. Am bătut palma, am luat o decizie în biroul permanent, adeziunea d-lui Roman e scrisă şi urmează ca biroul permanent al organizaţiei municipale PSD Mediaş să confirme această adeziune. Nu va fi nicio problemă, ambele părţi doresc această situaţie”, a anunţat Cindrea, într-o conferinţă de presă, adăugând că îi pare rău că nu l-a înregimentat pe Roman la PSD înainte de alegerile locale de anul acesta.

Gheorghe Roman
Va fi candidatul USL

„Îl voi susţine pe dl. Roman pentru alegerile parlamentare. Este cel mai pregătit pentru colegiul 3 (de deputaţi – n. red.). Din sondajele noastre, are şansa întâi de a câştiga şi cred că ne maximizează scorul şi ne ajută şi pentru colegiul 2 (de senatori – n. red.). Deci noi ne maximizăm şansele să câştigăm patru colegii”, este calculul făcut de preşedintele PSD Sibiu. Surse apropiate social-democraţilor anticipează un posibil conflict pe această temă cu partenerii liberali, care ar vrea să-l propună pe viceprimarul George Petrescu drept candidat USL comun pe colegiul 3.

Arcaş, în expectativă

O conferinţă de presă urmează să aibă loc astăzi, la sediul PSD, pentru a anunţa intrarea lui Gheorghe Roman în partid. Ieri s-a desfăşurat şedinţa biroului permanent al organizaţiei municipale, în care s-a dezbătut adeziunea, potrivit senatorului Viorel Arcaş, preşedintele PSD Mediaş. „Eu nu mă exprim dacă e oportun sau nu să vină la noi, până când nu se vor exprima şi colegii mei. Trebuie făcută o analiză”, a afirmat, miercuri, Arcaş, care va candida şi el pentru un nou mandat de senator. Până la închiderea ediţiei, nu fusese anunţat nimic oficial, însă surse de încredere dau ca sigură acceptarea lui Roman. Oricum, el nu va fi primit cu braţele deschise de anumiţi colegi care îl acuză că a plecat, pe vremuri, de la organizaţia de tineret cu tot cu acte şi ştampilă, iar alţii îl văd ca pe o ameninţare la adresa actualului lider. Deocamdată, Roman nu şi-a manifestat dorinţa să fie preşedintele organizaţiei municipale. El va fi simplu membru, a precizat Cindrea pentru Monitorul de Mediaş.

Pregătiri pentru 9 decembrie

Filiala judeţeană a USL va avea lista de candidaţi definitivă pentru toate cele nouă colegii parlamentare la jumătatea lunii septembrie, potrivit lui Ioan Cindrea. „Probabil că vor fi cinci din partea PSD, patru din partea PNL-PC. Candidaţii vor fi desemnaţi pe bază de sondaje”, a dezvăluit el.
    Trimite prin e-mail