Gaz Metan Mediaş merge în optimile Cupei României, după un gol înscris în minutul 90.
Autor: Alex PÎNTEA
Elevii lui Pustai au întâlnit miercuri după-amiază FC Caracal, formaţie din liga a III-a. Partida a contat pentru 16-imile Cupei României. După o primă repriză lipsită de ocazii, jocul s-a animat în partea a doua, atunci când s-au marcat trei goluri, două de către formaţia gazdă şi unul din partea vizitatorilor.
Debut slab
Mediaşul a avut o singură ocazie de gol, în prima repriză, la şutul lui Răzvan Avram din minutul 21. Mijlocaşul a pătruns în zona centrală a defensivei adverse şi a şutat în forţă, puţin peste poartă. De partea cealaltă, oaspeţii au avut şansa de a deschide scorul în minutul 36, dar şutul expediat de Bugiu a lovit bara transversală.
Creşte miza
Repriza secundă a fost una mult mai animată. Mai întâi, în minutul 53, şutul lui Avram a fost respins greu în corner de portarul advers, iar peste doar un minut, la poarta cealaltă, Ciucă a scos de pe linia porţii o minge care l-a depăşit pe Pleşca. În minutul 58, Gazul a rămas în zece oameni: Azdren Llullaku a primit al doilea cartonaş galben. Primul gol al partidei s-a marcat peste alte şase minute, în urma unei acţiuni frumoase a alb-negrilor, finalizată cu reuşita iordanianului Taher Bawab. Bucuria gazdelor a ţinut însă doar zece minute. Formaţia de liga a treia a reuşit să egaleze scorul pe tabela de marcaj printr-un şut superb al lui Sorin Cîrnu. Tocmai când partida părea să se îndrepte spre reprizele de prelungiri, a sosit şi golul al treilea. În minutul 90, Răzvan Avram a adus calificarea Gazului Metan în optimile Cupei României, cu un şut de la marginea careului de 16 metri.
Echipă în suferinţă
Tehnicianul Gazului Metan era vizibil dezamăgit la finalul partidei. Cristian Pustai a explicat că echipa sa suferă în special din punct de vedere fizic şi că se încearcă rezolvarea acestei probleme. „A fost un meci de Cupă şi, ca în majoritatea meciurilor de acest fel, apar şi surprize, de obicei neplăcute. Sunt jocuri unde încerci să foloseşti jucători care au minute mai puţine, să vezi pe care te poţi baza şi, de cele mai multe ori, e un eşec total. E bine că am câştigat, dacă pot să spun aşa, cu toate că am jucat în zece oameni. Se vede că suferim foarte mult şi psihic, dar cel mai mult suferim fizic. De o săptămână am încercat să schimbăm, să reparăm din mers această problemă”, a mărturisit el.