vineri, 26 octombrie 2012

Publicat la 10/26/2012 12:09:00 p.m. de Redacţie

Mediaşul şi Regiunea Târnavelor, magnet pentru turiştii nordici

Un grup de opt turişti norvegieni a petrecut, la finele săptămânii trecute, trei zile în arealul delimitat de Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară „Regiunea Târnavelor”, în cadrul unei prime acţiuni a asociaţiei menită să-i pună faţă în faţă pe turişti cu potenţialul turistic al zonei.
Autor: Milu OLTEAN


Norvegienii au avut parte de zile pline şi de activităţi în natură, deoarece au ţinut morţiş să meargă la cules de ciuperci şi în drumeţii pe dealurile din jurul Mediaşului şi au fost chiar protagoniştii unei inedite vânători de trufe organizată în zona împădurită dintre Găneşti şi Dumbrăveni. Ultima seară a sejurului a fost una cu specific tradiţional românesc, la ferma „Trei Stejari” din Mediaş.

Prietenii României

La plecare, oaspeţii nordici s-au declarat încântaţi de Regiunea Târnavelor şi s-au arătat dornici să revină alături de familie şi de prieteni. „S-a dorit a fi o primă acţiune de acest gen a ADI Regiunea Târnavelor, care are ca obiectiv promovarea patrimoniului turistic din zona delimitată de membri asociaţiei şi ne bucurăm că în drumul lor prin regiune, turiştii au avut ocazia să cunoască partea de patrimoniu cultural şi arhitectural, fiind impresionaţi mai ales de Biserica Armenească de la Dumbrăveni şi de biserica fortificată de la Bratei, dar nu în ultimul rând, de întreg potenţialul turistic al regiunii. Anul viitor, după înfiinţarea operatorului regional de turism, avem încredere că astfel de grupuri vor fi o prezenţă constantă în regiune”, a apreciat Vladimir Şargu, directorul executiv al ADI Econord Sibiu.



    Trimite prin e-mail