marți, 30 octombrie 2012

Publicat la 10/30/2012 04:46:00 p.m. de Redacţie

Pregătiri în toi pentru festivalul "Marţian Negrea"


Localnicii din Valea Viilor se pregătesc, cu mic cu mare, să petreacă în cinstea celui mai însemnat fiu al satului.


Autor: Aurelian LUNGU

Astfel, administraţia locală anunţă festivalul „Marţian Negrea” va avea loc în zilele de 4 şi 5 noiembrie, iar pregătirile sunt în toi. Cele două zile vor fi pline de manifestări culturale şi alte surprize plăcute, atât pentru localnici, cât şi pentru turiştii aşteptaţi în număr mare la Valea Viilor. Astfel, se va desfăşura cu această ocazie o slujbă religioasă, la care participă şi înalţi prelaţi, dar şi momente de muzică clasică, expoziţii de grafică, pictură sau sculptură, spectacole de muzică popular, un târg de sănătate şi un simpozion. „În organizarea Primăriei, a bisericii ortodoxe şi a şcolii Marţian Negrea, în parteneriat cu Fundaţia «Marţian Negrea», Asociaţia Ecomuzeul Regional Sibiu şi Consiliul Judeţean Sibiu, festivalul va cuprinde în program slujba religioasă de la biserica din Grui, agapa creştină din zalul românesc, urmată de un spectacol cultural-artistic cu muzică clasică, muzică uşoară şi program folcloric divers. Pentru ziua a doua, luni, 5 noiembrie, se va organiza un târg de sănătate şi un simpozion de comunicări pe diverse teme. Vom avea, de asemenea, ca în fiecare an, expoziţii de pictură, grafică şi sculptură”, a anunţat primarul Ilie Avram Pinte.

A cincea ediţie

Ajuns la ediţia a V-a, festivalul este organizat de biserica ortodoxă cu hramul sfinţilor Mihail şi Gavriil, şcoala generală „Marţian Negrea” Valea Viilor, Fundaţia „Marţian Negrea” - coordonată de nepoata marelui compozitor, profesor doctor Miruna Negrea -, Primăria şi Consiliul Local Valea Viilor, Asociaţia Ecomuzeul Regional Sibiu şi beneficiază de sprijinul financiar al Consiliului Judeţean Sibiu prin C.J.C.P.C.T. Cindrelul-Junii Sibiului.
    Trimite prin e-mail