vineri, 23 noiembrie 2012

Publicat la 11/23/2012 02:02:00 p.m. de Redacţie

A treia victorie consecutivă în grupele EuroChallenge. Suntem lideri în Europa!

Echipa de baschet Gaz Metan Mediaş ocupă prima poziţie în clasamentul grupei D din EuroChallenge, fiind singura formaţie neînvinsă până acum şi având maximul de puncte. 


Autor: Alex PÎNTEA

Americanul Paul Graham a marcat primul în confruntarea de marţi, din Sala Sporturilor, iar Gaz Metan a condus cu 10-7 la jumătatea primului sfert. Ucrainienii au ţinut însă ritmul şi au reuşit să treacă la conducere. Un parţial de 7-0 a dus scorul la 16-25 după zece minute de joc. Gaziştii nu s-au regăsit în debutul actului secund, iar jucătorii lui Khimik au marcat din toate poziţiile, astfel că diferenţa a crescut la 37-22.


Revenire spectaculoasă

Marcel Ţenter a cerut timp de odihnă. Jucătorii săi au părut că se reconectează la joc. Apărarea a devenit mult mai agresivă. În paralel, atacul a început să funcţioneze. Ecartul oaspeţilor a scăzut, iar Ivanovic cu două libere şi Mandache cu o reuşită de două puncte au stabilit scorul pauzei: 44-41 pentru formaţia vizitatoare. 

De neoprit

Mediaşul a început bine repriza a doua şi reuşit să treacă la conducere. Oaspeţii au egalat. A fost momentul în care a ieşit la rampă Titus Nicoară. Extrema Gazului a marcat 13 puncte în primele şapte minute din repriza a doua. Secondat de Andrei Mandache, a dus scorul la 69-64 la intrarea în sfertul decisiv.

Final de infarct

În primele trei minute şi jumătate din actul decisiv, ucrainienii au trecut la conducere. Mitchell a marcat primele puncte pentru formaţia sa de la linia de libere, a recuperat apoi o minge şi a înscris prin slam-dunk. Scor 73-71 în minutul 35. În continuare, Ivanovic şi-a dus formaţia la patru puncte avantaj cu 37 secunde înainte de final, vizitatorii au replicat imediat şi au strâns scorul, 85-83 cu 21 secunde înainte de final. Au urmat mai multe serii de aruncări libere de ambele părţi, în urma unor faulturi rapide, însă nici Ivanovic sau Graham pentru Gaz Metan, nici Joseph pentru Khimik nu au reuşit să transforme ambele aruncări, astfel că alb-negrii s-au impus cu 88-86.

Succes pentru fani

Ţenter le-a dedicat victoria fanilor. „Am fost sigur că putem reveni. Vreau să îmi felicit jucătorii pentru spiritul de luptă de care au dat dovadă. Au muncit mult pentru fiecare minge. Dacă vom juca şi în continuare aşa, putem să ne gândim la faza următoare a competiţiei. Vreau să dedic această victorie fanilor noştri minunaţi”, au fost cuvintele tehnicianului gazist.

Seara lui Nicoară

Titus Nicoară, cel mai bun marcator pentru Gaz Metan în victoria de marţi seară, a marcat 21 puncte în 30 minute de joc, la care a adăugat două recuperări și o pasă decisivă cu trei intercepții și nu a pierdut nicio posesie. „În prima repriză am avut câteva minute când am căzut mental. După aceea ne-am trezit şi am demonstrat că putem juca precum o echipă, am lupta pentru fiecare minge şi am revenit în joc. Cred că în acest joc au fost momente în care dorinţa noastră de victorie a fost mai mare decât a adversarilor”, este de părere extrema Mediaşului.



    Trimite prin e-mail