Publicat la 11/03/2012 10:13:00 a.m. de Redacţie
Direcţia de Asistenţă Socială Mediaș a sistat distribuirea ajutoarele de la Uniunea Europeană. Măsura a fost luată la nivel naţional, iar în zilele următoare se vor reface listele de beneficiari şi se vor face modificări în ceea ce priveşte cantităţile de alimente distribuite. „Distribuirea ajutoarelor alimentare pentru persoanele defavorizate din comunitate prin programul PEAD va fi sistată pentru câteva zile. În această perioadă, se vor reface listele beneficiarilor, se vor efectua modificări la cantităţile alimentelor distribuite şi se vor introduce şi alte categorii de beneficiari. Distribuirea ajutoarelor alimentare se va relua la începutul lunii noiembrie”, a precizat Paula Mihălţan, purtătorul de cuvânt al Primăriei Mediaş. (A. P.)