Poliţiştii medieşeni au capturat, ieri, un bărbat dat în urmărire naţională.
Infractorul a fost reţinut în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Sibiu. "Ieri, 21 noiembrie a.c., în urma activităţilor informativ-operative defăşurate de poliţiştii Biroului Investigaţii Criminale Sibiu, a fost identificat şi reţinut un bărbat urmărit naţional, în vârstă de 33 de ani, domiciliat în judeţul Cluj.
Pe numele bărbatului, Judecătoria Turda a emis în data de 11 octombrie 2012 un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, acesta fiind condamnat la patru ani de închisoare pentru comiterea infracţiunii de furt calificat", informează Luciana Balteş, purtătoarea de cuvânt a IPJ Sibiu. (A. L.)