vineri, 23 noiembrie 2012

Publicat la 11/23/2012 07:01:00 p.m. de Redacţie

Măsuri de securitate la meciul Gaz Metan Mediaş - Petrolul Ploieşti

Siguranţă publică şi „fair play” la competiţii sportive.


Astăzi, peste 50 de jandarmi vor fi angrenaţi în asigurarea ordinii şi siguranţei publice la stadionul din municipiul Mediaş, cu prilejul întâlnirii dintre FC Gaz Metan Mediaş – FC Petrolul Ploieşti. Cu prilejul competiţiei sportive vor fi împărţite pliante spectatorilor în cadrul  campaniei de informare publică „Tu decizi! Votează legal! De asemenea un sport video va fi difuzat în stadion pe ecranul cu afişaj electronic.
Echipaje din cadrul Jandarmeriei Sibiu şi de la Gruparea de Jandarmi Mobilă Târgu Mureş vor acţiona pentru păstrarea unui climat de ordine şi siguranţă publică cu ocazia partidei de fotbal din cadrul Ligii I de fotbal, care se va disputa pe stadionul Gaz Metan din Mediaş începând cu ora 18.00.
Partida este caracterizată ca fiind cu grad mediu de risc, iar jandarmii vor fi prezenţi atât în zona imediată şi apropiată a Stadionului „Gaz Metan Mediaş”, cât şi pe traseele de deplasare ale spectatorilor.      
Întrucât se estimează participarea unui număr mare de spectatori (aproximativ 3.000 de persoane), Jandarmeria solicită acestora să respecte prevederile legale pe timpul deplasării către locul de desfăşurare a competiţiei sportive, în apropierea şi în interiorul stadionului.
În ziua meciului, începând cu ora 15.00 se va restricţiona traficul auto şi pietonal în zona stadionului, iar în zona arenei sportive vor avea acces doar persoanele care au documente de intrare în stadion şi riveranii. Accesul în incinta stadionului se va face începând cu ora 16.00. Adresăm spectatorilor rugămintea de a se prezenta din timp pentru evitarea aglomeraţiei. 
La solicitarea forţelor de ordine sau a personalului de ordine şi siguranţă, cetăţenii au obligaţia de a prezenta documentele de acces şi actele de identitate. De asemenea, au obligaţia de a prezenta materialele de publicitate vizuală aflate asupra lor.
Un număr de 41 de suporteri ai echipei „Petrolul Ploieşti” au interdicţie de a participa la meciul de fotbal, motiv pentru care sunt sfătuiţi să nu pătrundă ilegal în stadion. În  cazul identificării lor în incinta arenei sportive aceştia riscă o pedeapsă cu închisoarea de la o lună la 3 luni sau amendă, precum şi măsura de siguranţă a interzicerii accesului la competiţiile sau jocurile sportive, pe o perioadă de la unu la 2 ani, care se adaugă la perioada pentru care s-a dispus iniţial măsura.
Spectatorii nu au voie să introducă în stadion băuturi alcoolice, materiale pirotehnice interzise de lege ori alte obiecte care pot pune în pericol securitatea participanţilor la această competiţie sportivă. De asemenea, este interzis ca spectatorii să pătrundă fără documente de acces, să ocupe alte locuri decât cele prevăzute pe acestea, precum şi să refuze eliberarea lor la avertismentul verbal al reprezentanţilor societăţii specializate de ordine sau al forţelor de ordine. 
De altfel, este interzisă afişarea de inscripţii care incită la ura naţională, rasială, de clasă ori religioasă, la discriminări de orice fel şi la violenţă. Nu este permis accesul în arena sportivă a spectatorilor care se află sub influenţa băuturilor alcoolice.
Refuzul supunerii la efectuarea controlului corporal preventiv şi al bagajelor de către forţele de ordine, aruncarea cu obiecte de orice fel, cu substanţe corozive ori care murdăresc, participarea la scandal, proferarea de injurii, cuvinte sau expresii jignitoare, ameninţări cu acte de violenţă împotriva celorlalţi spectatori, oficiali sau jucători sunt sancţionate prin lege.
Jandarmeria Sibiu solicită suporterilor să nu se implice în incidente care ar putea provoca tulburarea ordinii şi liniştii publice, delimitându-se de orice formă de violenţă verbală sau fizică, ce ar putea conduce la manifestări violente.
Pentru evitarea oricăror incidente, recomandăm suporterilor să respecte regulile stabilite de organizatori şi să solicite, ori de câte ori este nevoie sprijinul forţelor de ordine publică, fie prin contact direct, fie prin apelarea numărului unic de urgenţă 112.  

Compartimentul Informare şi Relaţii Publice
din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Sibiu



    Trimite prin e-mail