Echipa de baschet Gaz Metan Mediaş are, în această seară, cea mai dificilă partidă de până acum în grupele EuroChallenge.
Adversarul elevilor lui lui Marcel Ţenter este formaţia ucraineană Khimik Yuzhne, care a obţinut, la fel ca şi Gaz Metan, două victorii în primele două partide de până acum. Meciul va avea loc la Sala Sporturilor din municipiul Mediaş, de la ora 18.00. Înaintea acestei confruntări, baschetbaliştii medieşeni pornesc cu un moral destul de scăzut, după înfrângerea Gaz Metan cu 74-78 în faţa celor de la BCM U Piteşti. Echipa pregătită de Ţenter a câştigat primele două sferturi, 21-15, respectiv 25-20, dar a clacat în următoarele două, scor 14-22 respectiv 14-21 pentru piteşteni. Principalii marcatori ai gaziştilor au fost Deven Mitchell - cu 17 puncte şi opt recuperări şi Ivan Ivanovic - cu 14 puncte şi şase recuperări. Titus Nicoară şi Paul Graham au adăugat şi ei câte opt puncte pe tabelă. Antrenorul argeşenilor, Tudor Costescu, a fost de părere că jucătorii săi au intrat mai motivaţi şi au reuşit să speculeze greşelile gaziştilor. „Nu pot decât să îmi cer scuze în faţa fanilor. Lipsa de claritate ne-a împiedicat să obţinem victoria”, a recunoscut Ţenter. (A. L.)