vineri, 23 noiembrie 2012

Publicat la 11/23/2012 11:35:00 a.m. de Anonim

Vaccinarea e gratuită, dar n-ajunge pentru toţi

17 % dintre locuitorii judeţului Sibiu care prezintă risc crescut de gripă, ceea ce înseamnă 11.700 de pacienţi, medici şi asistente, pot fi vaccinaţi gratuit, cu doze distribuite de Ministerul Sănătăţii, prin Direcţia de Sănătate Publică (DSP).


Autor: Aurelian LUNGU

În total, 74.400 de sibieni ar trebui să se vaccineze antigripal în acest an, conform estimărilor DSP. „Din experienţa anilor trecuţi, pot spune că niciodată nu am avut doze de vaccin antigripal pentru toate persoanele cu risc din judeţul nostru şi din cauză că unii nu doresc să se vaccineze. Comparativ cu anii trecuţi, de regulă în judeţul Sibiu se distribuie peste 20.000 de doze de vaccin antigripal gratuit”, a precizat Simona Berariu, purtătorul de cuvânt al DSP Sibiu.

Cine are prioritate

Aproape jumătate din dozele gratuite de vaccin antigripal, 4.700 de doze, vor fi distribuite pentru vaccinarea persoanelor instituţionalizate şi a personalului medical din sectoarele de risc, iar restul de 7.000 doze sunt în curs de distribuire către medicii de familie, pentru vaccinarea pacienţilor predispuşi la gripă. Până în prezent, nu s-a înregistrat niciun caz de gripă în judeţul Sibiu.

Tranşa a doua: nu se ştie

Campania a debutat în 15 noiembrie. Până acum, au fost vaccinate nouă persoane din categoria celor cu vârsta cuprinsă între 6 luni – 64 ani în evidenţă cu afecţiuni medicale cronice pulmonare, cardiovasculare, metabolice, renale, hepatice, neurologice, diabet zaharat, astm sau cu virusul imunodeficienţei umane, 147 de medici, cadre sanitare medii şi personal auxiliar, atât din spitale cât şi din unităţile sanitare ambulatorii, inclusiv salariaţi ai instituţiilor de ocrotire (copii sau bătrâni) şi ai unităţilor de bolnavi  cronici, care prin natura activităţii vin în contact respirator cu pacienţii sau asistaţii, precum şi 297 de sibieni cu vârste de peste 65 de ani. "Nu avem încă informaţii privind a doua tranşă de vaccin antigripal", a precizat Berariu.



    Trimite prin e-mail