sâmbătă, 22 decembrie 2012

Publicat la 12/22/2012 12:11:00 p.m. de Anonim

Ture cu Moşul

Moş Crăciun a fost o prezenţă nelipsită, săptămâna aceasta, în municipiul de pe Târnava Mare.

A trecut pe rând pe la toate grădiniţele din municipiu, dar şi pe la şcolile generale. La mijlocul acestei săptămâni, Moş Crăciun a circulat cu mijloacele de transport ale societăţii Meditur. Însoţit de o Crăciuniţă, acesta a fost prezent în autobuze şi troleibuze şi le-a împărţit copiilor dulciuri. Acţiunea s-a dorit a fi o modalitate de a-i face pe aceştia să intre în atmosfera Crăciunului. „La fel ca anii trecuţi, pentru a intra în atmosfera sărbătorilor de iarnă, mijloacele de transport în comun au îmbrăcat straie de sărbătoare, ele fiind împodobite cu ghirlande şi clopoţei. De asemenea, copiii care au circulat cu autobuzele şi troleibuzele Meditur au avut parte de o supriză. La urcare au fost întâmpinaţi de Moş Crăciun, care le-a oferit tuturor dulciuri”, a precizat Ioana Streza, responsabil relaţii publice în cadrul societăţii Meditur. (A. P.)



    Trimite prin e-mail