Pompierii medieşenii au fost solicitaţi să intervină, la începutul acestei săptămâni, pentru lichidarea unui incendiu produs pe strada I.G. Duca, în centrul istoric al oraşului. Flăcările au cuprins acoperişul unui imobil, însă din fericire, ele au fost învinse în scurt timp, fără ca cineva să fie rănit. „Am fost anunţaţi de producerea unui incendiu la o casă particular pe strada I.G. Duca. Ne-am deplasat cu trei autospeciale, două de stins incendii şi o ambulanţă. La faţa locului am localizat şi lichidat în scurt timp incendiul“, a explicat căpitanul Daniel David, comandantul Detaşamentului de Pompieri Mediaş. (A. P.)