Alb-negrii sunt în creştere în campionat. Formaţia lui Marcel Ţenter a obţinut două victorii în două zile. Sâmbătă, a trecut de Energia Rovinari cu 75-71, iar duminică a învins fără probleme lanterna roşie a clasamentului, Dinamo Bucureşti, într-o partidă disputată în avans. Cele două succese au urcat Gazul pe locul al cincilea în Liga Naţională de Baschet. Mâine, la Cluj Napoca, medieşenii au un nou meci de foc.
Autor: Alex PÎNTEA
foto: gaz-metan-medias.ro |
Gaz Metan a învins Energia Rovinari la capătul unei partide intens disputate. Formaţia vizitatoare a început mai bine jocul şi a reuşit să câştige primul sfert cu 24-17. Următoarele zece minute au fost încrâncenate, cele două formaţii mergând umăr la umăr. În aceste condiţii, la pauza mare, scorul a rămas favorabil oaspeţilor, 44-39. În debutul reprizei secunde, Ivanovic, Mandache şi Krstanovic au marcat pe rând pentru alb-negri, care au egalat, iar apoi au trecut la conducere pe tabela de marcaj. Apărarea a funcţionat mult mai bine decât în prima repriză, astfel că la intrarea în sfertul decisiv Gaz Metan a condus cu 59-54. Acelaşi Krstanovic, cel mai bun marcator al formaţiei sale, a mărit ecartul la nouă puncte, însă Energia nu s-a predat. Gaziştii au gestionat bine finalul de joc şi s-au impus în cele din urmă cu 75-71.
Mână bună
Zoran Krstanovic a fost cel mai bun marcator al gaziştilor în victoria obţinută cu Energia Rovinari. Pivotul Gazului Metan a avut 17 puncte marcate şi nouă recuperări, cea mai bună prestaţie a sa de la venirea la echipă. Krstanovic a explicat, la finalul partidei, că formaţia sa nu a jucat ceea ce pregătise în prima repriză, însă lucrurile s-au schimbat în bine după pauză. „Ne aşteptam la un meci greu. Ştiam că Rovinari vine la Mediaş pentru a face o figură frumoasă şi, aşa cum au și declarat, partida a fost una foarte importantă pentru ei. Noi trebuie să ne asigurăm că suntem în play-off, iar din acest motiv a fost unul dintre cele mai importante jocuri ale sezonului. În prima repriză nu am jucat ceea ce pregătisem, dar după pauză am intrat mult mai tare, am jucat bine toate cele 20 de minute şi am câştigat jocul”, a conchis sârbul.
Fără probleme
După mai puţin de 24 ore, duminică după-amiaza, Gaz Metan a învins lejer şi Dinamo Bucureşti. Partida era programată pentru sfârşitul lunii februarie, însă atunci gaziştii vor disputa un nou meci în Top 16 EuroChallenge. În aceste condiţii, partida s-a jucat în avans. A fost 19-15 după primul sfert, iar la pauza mare gazdele au avut 13 puncte avantaj pe tabelă, scor 41-28. Repriza a doua a decurs în aceeaşi notă, cu Mediașul mărindu-şi avantajul pe tabela de marcaj. S-a încheiat 84-48 pentru gazişti, o victorie normală, având în vedere diferenţa mare de valoare între cele două loturi.
Nu-i de glumă
Mâine, baschetbaliştii Gazului Metan au o misiune dificilă în Sala Sporturilor „Horia Demian” din Cluj-Napoca. Universitatea Mobitelco a câştigat toate cele cinci partide oficiale din acest an, iar la sfârşitul săptămânii trecute s-a impus pe terenul campioanei, Asesoft Ploieşti. În tur, gruparea de pe Târnava Mare a câştigat la Mediaş cu 92-80.
Citiți articolul integral în ediția tipărită a ziarului.