Ilie Afodorcei (foto), în vârstă de 20 de ani, din satul Motiş, este dat dispărut de la începutul săptămânii trecute. Ultima veste despre el este că, pe 18 februarie, s-a urcat într-o maşină de ocazie, în zona Târgului Obor din municipiul Sibiu, şi intenţiona să ajungă acasă.
Băiatul lucra în străinătate şi cu o zi înainte revenise în ţară. "Din informaţiile existente, bărbatul avea asupra sa suma de aproximativ 2.800 de lei", spune inspectorul principal Luciana Balteş, purtătoarea de cuvânt a IPJ Sibiu. Ilie Afodorcei are 1,80 m înălţime, 80 kg, păr şaten, tuns scurt, ten creol, ochi negri. Nu prezintă semne particulare, iar la data dispariţiei purta blugi albaştri, pantofi maro, şapcă maro, geacă portocalie şi avea în spate un ghiozan albastru cu flori multicolore. "Cetăţenii care pot oferi informaţii despre aceste bărbat sunt rugaţi să contacteze cea mai apropiată unitate de poliţie sau să apeleze gratuit numărul de Urgenţă 112", a adăugat Luciana Balteş. (A. L.)