marți, 26 februarie 2013

Publicat la 2/26/2013 11:44:00 a.m. de Redacţie

Viorel Răpciugă: „Copiii trebuie lăsaţi să vină la sport !”

Municipiul de pe Târnava Mare are o academie de handbal pentru băieţi. Fost jucător şi în prezent antrenor, medieşeanul Viorel Răpciugă şi-a propus să revitalizeze acest sport la nivel local, iar din acest motiv şi-a deschis o academie care îi poartă numele. Antrenamentele se desfăşoară în noua sală de sport de la şcoala generală nr. 5, în zilele de luni, miercuri şi vineri.


Monitorul de Mediaş: Cum s-a născut această academie de handbal ? Vorbeaţi despre revitalizarea handbalului masculin încă de acum trei ani.
Viorel Răpciugă: Da, aşa este, m-am ţinut de cuvânt, cu o pauză, pentru că nu am avut unde să facem antrenamente. Sala Sporturilor era ocupată, dar acum, odată cu deschiderea noii săli din Gura-Câmpului, avem posibilitatea de a continua ceea ce am promis acum trei ani. Am avut mulţumirea că primarul Mediaşului şi Consiliul Local ne-au aprobat trei poziţii în programul sălii de sport de la școala generală nr. 5. Eu nu vreau să mă îmbogăţesc din această şcoală de handbal, vreau să fac ceva pentru acest sport, pentru că de aici am ieşit la pensie, iar copiii care au călcat pe urmele mele pot face performanţă. Sunt cluburi în ţară care fac performanţă, care îşi permit să ţină echipe. 

Monitorul de Mediaş: De câţi elevi aţi avea nevoie pentru o echipă care să facă performanţă ?
Viorel Răpciugă: Performanţă se poate face, însă dacă se renunţă la multe. Dacă mergi doar la sală şi spui că ai făcut handbal, nu e destul. Ca să fie o echipă competitivă cu bancă lungă, trebuie să ai 20-24 jucători care să cunoască procedeele de joc. Din cei mai mari, în prezent mai sunt cam 12, restul s-au dus la fotbal. Din cei mai mici, au fost cam 24. 



Monitorul de Mediaş: La ce vârstă trebuie să înceapă un copil să joace handbal ?
Viorel Răpciugă: Normal, se face la o vârstă destul de fragedă, atunci când sunt în şcoala generală. Întâi e bine ca aceştia să meargă la înot, pentru că acolo îşi dezvoltă cel mai bine musculatura, de acolo se începe. Cam în clasa a IV-a sau a V-a se poate începe şi cu handbalul.  Copiii trebuie lăsaţi să vină la sport, indiferent unde, nu trebuie neapărat la handbal masculin, pot face baschet, fotbal, atletism…

Monitorul de Mediaş: Ce sacrificii trebuie să facă un sportiv pentru performanţă ?
Viorel Răpciugă:  În primul rând, trebuie să duci o viaţă sportivă, să fii cinstit, să fii ordonat la antrenament, disciplinat. Contează şi să fii odihnit, dar şi hrana. Nu poţi veni la antrenament cu burta goală. Dacă vrem sport de performanţă, trebuie să uităm barurile, să uităm cluburile. Fără ţigări, fără alcool!

Monitorul de Mediaş: Cum reuşiţi să îi disciplinaţi pe copii ?
Viorel Răpciugă: Când am format grupa mare, au fost cam 26. Nu am dat pe nimeni afară, ei singuri s-au triat, unii au spus că nu mai vor să continue, pentru că nu sunt buni la acest sport. Cei care au rămas se întâlnesc, vorbesc despre handbal. 

Monitorul de Mediaş: E nevoie de o anumită mentalitate, înţeleg. 
Viorel Răpciugă: Vă dau un exemplu chiar din familia mea. Cu băieţii mei, când vin acasă, mai bem un pahar de vin sau facem un grătar, pentru că în rest nu au timp de aşa ceva. Dimineaţă se trezesc, merg la antrenament, au masă, somn, apoi iar antrenament. În rest nu au timp, trebuie să muncească.

Monitorul de Mediaş: Când aţi început dumneavoastră cu handbalul ?
Viorel Răpciugă: Era în anii 1970-1971, la Filipeştii de Pădure, erau mai multe şcoli profesionale, iar la una dintre ele eram şi eu. Am început cu handbalul, apoi am făcut canotaj academic la Clubul Steaua. Dintr-o greşeală am avut o problemă la mână şi nu am putut continua, aşa că am revenit la handbal şi nu îmi pare rău. Este un sport frumos, cu care România se mândreşte. Ulterior am jucat la Sibiu, la Copşa Mică, iar echipa de acolo a fost foarte bine văzută. Handbal de performanţă am jucat până la 42 de ani, în Divizia B şi Divizia A. Ne luptam cu Baia Mare, cu Clujul, Aradul, Oradea, Braşov, oraşe cu tradiţie, dar nici nu ne-am lăsat. Am fost tot locul doi pe ţară la echipe de handbal masculin în liga secundă. Erau vremuri frumoase, de care îmi aduc aminte cu plăcere. Mergeam la terenul de sport şi ne apucam de treabă câte două ore pe zi, fără cantonamente, fără mese, fără vitamine şi nu ne rupeam mâinile, picioarele, nu eram tot accidentaţi cum mai văd acum.

Monitorul de Mediaş: Care este diferenţa dintre handbalul care se juca atunci şi handbalul care se joacă acum ?
Viorel Răpciugă: Spectacolul acum ar trebui să fie, dar prea nu mai este. Acum se joacă în sală, noi jucam pe ploaie, pe ceaţă... În ultimii ani au apărut puţini jucători de valoare, iar explicaţia este simplă. De douăzeci de ani, multe şcoli sportive s-au desfiinţat, mă refer la secţiile de băieţi. Ar trebui mers de la şcoală la şcoală pentru a se face o selecţie. Dacă stăm doar în faţa calculatorului şi ne uităm la Constanţa şi la Vâlcea, asta este ceva. Însă trebuie să ne gândim şi la loturile naţionale, să vedem unde suntem. Dacă profesorii de sport, antrenorii nu merg prin şcoli să facă o selecţie, atunci nu se va putea face nimic. 


Familie de handbalişti

Pasiunea lui Viorel Răpciugă pentru acest sport a fost moştenită de către cei doi băieţi ai săi, Marian, în vârstă de 32 de ani, şi Răzvan, în vârstă de 27 de ani. Cei doi fraţi sunt în prezent coechipieri la formaţia CSM Bucureşti din Liga Naţională de Baschet. Marian cel mai mare dintre fraţii Răpciugă este cunoscut ca „eroul Stelei de la Zagreb”. El a calificat echipa Steaua Bucureşti în finala Challenge Cup în anul 2006, după ce a marcat în ultima secundă în faţa croaţilor de la Mevdescak Zagreb. Acel gol i-a marcat cariera. Ulterior, Steaua şi-a ajudecat şi trofeul suprem, în finala contra echipei Sporting Horta, Răpciugă fiind artizanul celei mai mari performanţe din istoria clubului militar.  

Trei zile pe săptămână
Antrenamentele de handbal pentru băieţi se fac în fiecare zi de luni între orele 13.30 şi 15.00, miercurea în intervalul orar 14.00 – 15.00 şi vinerea între orele 13.30 şi 15.00, în sala de sport a şcolii generale nr. 5, din cartierul Gura-Câmpului. Antrenorul Viorel Răpciugă poate fi contactat la numărul de telefon 0724-011.475.



    Trimite prin e-mail