Preşedintele organizaţiei municipale a Partidului Democrat Liberal, primarul Teodor Neamţu, a participat la lansarea moţiunii Elenei Udrea "Noul PDL. O nouă Românie", la Sibiu, în contextul campaniei pentru şefia formaţiunii.
"Astăzi am participat la prezentarea moţiunii şi totodată la lansarea candidaturii la conducerea Partidului Democrat Liberal a doamnei Elena Udrea, prezentă la Sibiu. Am avut onoarea şi plăcerea să discut cu personalităţi reprezentative ale Partidului Democrat Liberal despre municipiul nostru", a scris Neamţu, sâmbătă după-amiază, pe blogul său personal.
La Sibiu, fostul ministru al Dezvoltării le-a spus însă participanţilor la întrunire că, în 2012, PDL a pierdut în două rânduri şi "continuă să scadă în preferinţe", fiind necesară o schimbare. "Este nevoie în acest moment de o schimbare. Este nevoie de relansarea PDL. Această competiţie care a început este benefică pentru PDL. Această competiţie trebuie să se ducă în ideea de a construi pentru acest partid şi, cu cât veţi asculta mai multe idei de moţiune, cu cât veţi asculta mai multe idei, cu cât veţi participa la mai multe dezbateri, cu cât vom fi mai mulţi implicaţi în această perioadă în găsirea soluţiei pentru PDL în viitor, cu atât mai mult va câştiga partidul din această competiţie", a apreciat Elena Udrea.
La prezentarea moţiunii Elenei Udrea au mai luat parte preşedintele în exerciţiu al PDL, Emil Boc, şeful organizaţiei judeţene PDL Sibiu, senatorul Ion Ariton, fostul vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Sibiu, Constantin Şovăială, fostul deputat Cornel Ştirbeţ, fostul prefect de Sibiu, actual primar al oraşului Sălişte, Horaţiu Răcuciu, dar şi alţi membri marcanţi ai organizaţiei judeţene, printre care s-a numărat şi Cristian Marian, candidatul PDL Mediaş pentru Camera Deputaţilor la alegerile din 9 decembrie 2012. (M. C.)