Vacă nebună, gripă aviară, castraveţi infestaţi cu bacterii trăznite, vise şterpelite, pui de aprozar injectaţi cu substanţe anabolizante, peşti cu mercur, lapte retras de la vânzare din cauze obscure care nu ţin de alb, carne de cai verzi pe pereţi, speranţe înecate la mal. Suprarealism total.
 |
| Milu OLTEAN |
Trecem dintr-o întâmplare în alta şi nu de puţine ori am impresia unei realităţi suprarealiste, care fără nicioîndoială că i-ar da fiori şi genialului Dali. Ia puneţi cap la cap tot ce s-a aruncat pe piaţă de câţiva ani încoace şi veţi avea un tablou perfect suprarealist, înţesat de-o realitate cu probleme la cap şi adânc zăvorâtă în cămaşă de forţă. Într-un colţ al acestui tablou grotesc şi amuzant totodată am putea avea o cireadă de vaci nebune, care se hlizesc către măcelarii şi ei turbaţi de furia unui iminent faliment. În imediata vecinătate a vacilor putem aşeza oile clonate, în frunte cu celebra Dolly, ale cărei vajnice urmaşe ar putea behăi şi-n curtea unui latifundiar de Pipera. Bun, să completăm peisajul şi cu niscaiva peşti zburători şi purtători de mercur, peşti pe care-i putem asocia cu nişte termometre plutitoare din cauza chimicalelor, iar ca tabloul să capete contur putem pigmenta din loc în loc, aşa de formă, cu nişte aripi de pui betege şi stropite cu gripă aviară. Gripa aviară o putem colora în galben, pentru contrast, dar trebuie s-o deosebim clar de gripa porcină. Pentru că undeva în centru putem aşeza porcii, personaje principale atât în societate cât şi la buletinele de ştiri care guiţă despre gripa porcină. Nu se poate ca în acest tablou ce seamănă mai degrabă cu o grădină zoologică de animale bolnave să uităm de paraliticul televizor, pe care-l putem băga în peisaj echipat regulamentar în chiloţi tanga, echipament corespunzător duduilor care bântuie cel mai des pe ecrane. Nu care cumva să uităm de cai verzi pe pereţi, care-şi schimbă carnea la culoare şi gust, cai pe care-i putem grupa strategic în jurul unor castravezi infestaţi cu e coli. Pigmentăm tabloul cu nişte râuri de lapte infestat şi el cu nu ştiu ce prafuri sintetice şi mai adăugăm din loc în loc travestiţi şi traseişti politici, care-şi schimbă des părul, da’ năravul, ba. Într-un colţ putem pune şi o bandă desenată pe pereţii unui zid cu zăbrele, după care se lăfăie pe blog un deţinut model fost prim ministru, alături de figuri emblematice ale vieţii de zi cu zi, figuri proeminente de spărgători de seminţe şi bănci, devastatori de vise şi de conturi, pe care din lipsă de spaţiu n-o să-i mai numesc. Îi ştiţi oricum, aşa că păstraţi-le şi lor un loc în celulă, pardon în tablou. Pentru ca opera să fie desăvârşită nu se poate să nu schiţăm şi Turnul Eiffel înlănţuit de acordionişti autohtoni şi bronzaţi, care clămpăne manele şi stau cu mâna întinsă aşteptând să le pice în palme frunze de pe Tower of London. Tot ce mai rămâne de făcut e să dăm o tuşă finală de fabrici în descompunere, feţe de oameni disperaţi şi cohorte nesfârşite de copii, adulţi în devenire, care cu bocceluţa în spate o întind spre ţările calde cu aripile larg desfăcute. N-am luat-o razna, dar se pare că lucrurile privite aşa în ansamblu au cam scăpat de sub control. Sau nu. Sau da. Controlul cui? Dali oare ce-o crede?
